in

Lovitură de teatru: Filiala PDL Lazio trece în bloc la Partidul Mişcarea Populară: „Avem încredere în Traian Băsescu”

Filiala PDL Lazio a trecut în bloc la PMP, anunţă un comunicat semnat de mai mulţi (foşti) vicepreşedinţi ai organizaţiei, care au format acum „Partidul Mişcarea Populară – Filiala Lazio„.Motivul acestei mişcări îl constituie, potrivit comunicatului, încercarea politicienilor PDL de la Bucureşti de a impune cu forţa în diaspora anumite acorduri.

Filiala PDL Lazio, în vremurile bune

Iată comunicatul:


Majoritatea membrilor PDL Lazio au decis să aleagă o altă cale.

A rămâne alături de un partid care pare că nu înțelege scopul și rolul unei filiale în diaspora, înseamnă a ne condamna singuri la neputință și a trăda interesele celor pe care ar trebui să-i ajutăm, și anume românii din Italia.

Nu poate exista o punte de legătură între diasporă și politicienii din România, atâta timp cât aceștia din urmă sunt interesați doar de jocuri și calcule politice.

Reprezentanții noștri (PDL) din Parlament au încercat doar să ne folosească în atingerea propriilor obiective, fără a ne lăsa libertatea de a decide.

Este dezgustător să asistăm la modul în care trocurile politice de la București, care nu au nicio legătură cu doleanțele românilor de aici, ne sunt impuse cu forța.

Această atitudine a fost evidentă și zilele trecute când așa-zișii noștri reprezentanți din Parlamentul României au respins, cot la cot cu PSD, proiectul privind votul prin corespondență, un proiect pe care noi îl consideram benefic și necesar.

Cum nimeni din conducerea PDL nu a comunicat cu noi, știind că această formatiune politică practic s-a topit în PNL, am ales noi această cale de a comunica, astăzi – 16-12-2014, trecerea la Partidul Mișcarea Populară.


 


Alături de noi vor veni și militanții și simpatizanții din localitațile regiunii Lazio (Roma, Latina; Frosinone, Rieti, Sezze, Ostia, Ladispoli, Braciano, Guidonia- Montecellio, Monterotondo etc.)

 

Ne alăturăm PMP, partidul care, prin inițiativele sale, a dovedit considerație față de românii din diaspora. Totodată, suntem încrezători că, odată cu venirea Președintelui Traian Băsescu, Partidul Mișcarea Populară va căpăta forța necesară de a schimba România în bine.

Semnatarii acestui comunicat sunt: Gheorghe Stoleriu vicepreședinte PDL-Lazio, Laura Diaconu vicepreședinte PDL Italia, vicepreședinte PDL-Lazio, Benzar Florin Cristian secretar executiv PDL-Italia, vicepreședinte PDL-Lazio impreuna cu ceilalti colegi ai noștri ( 70% din biroul permanent).


 

PNL a desemnat președintele interimar al liberalilor din Italia

Robert Răducescu: „Italia nu e sat fără câini, preşedinte al PNL Italia este Costel Buliman în acest moment”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mantova, au omorât în bătaie un pensionar, români condamnați la 17 ani de închisoare

Un autocar Atlassib care venea din Italia, implicat într-un accident cu doi morţi şi şapte răniţi