Menu
in

Mafiot italian prins în România, condamnat în Italia la 16 ani de închisoare pentru infracţiuni de criminalitate organizată

Poliţia Română a predat autorităților italiene un cetățean italian urmărit internațional, pentru executarea unei pedeapse de 16 ani de închisoare pentru infracțiuni de criminalitate organizată.  

La data de 22 septembrie a.c., o escortă formată din polițiști italieni au preluat, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București – Otopeni, de la polițiști din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliției Române, un bărbat, în vârstă de 66 de ani, cetățean italian, care era urmărit internațional.

În cursul lunii mai a.c., faţă de acesta, autoritățile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru infracţiuni de criminalitate organizată, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare.

Reamintim că, la data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și doi carabinieri din cadrul Grupului de Carabinieri Napoli, Italia, l-au depistat pe cel în cauză.

Poliţiştii din Cluj, împreună cu ofiţerii italieni, au efectuat descinderi în două locaţii, fiind depistat într-o locuinţă din localitatea Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj.

Bărbatul a fost reținut și prezentat magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, care a dispus, la data de 4 august a.c., predarea către autoritățile italiene, sentință rămasă definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 6 septembrie a.c..

Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version