in

Menajera fostului ministru Rotondi, în banda jefuitorilor de vile

O româncă, Adriana Cristian, de 29 de ani, a fost trimisă în judecată pentru că făcea parte dintr-o bandă de spărgători: lucrând ca menajeră în familii burgheze din Roma, dădea indicaţii precise cu privire la case.

Banda a fost arestată în iulie 2011, după şase luni de atacuri, scrie Il Messaggero. Peste 10 lovituri puse la cale în casele burghezilor romani, începând de la cea a fostului ministru pentru Implementarea programei guvernului Berlusconi, Gianfranco Rotondi: în ianuarie 2011 şi-a găsit apartamentul de pe via Pallacorda gol, răvăşit şi cu încuietoarea de la intrare neforţată, dar inutilizabilă din cauza folosirii de ceară pentru copiere.

O semnătură pe care banda a lăsat-o şi în cazul altor lovituri comise la Parioli, pe viale Liegi, dar şi pe via Castrense, pe via Agatone Papa şi în alte părţi. Au fost luate în vizor chiar şi magazine. Până acum au fost trimişi în judecată Antonio Maone, de 45 de ani, şeful care decidea loviturile.

Menajera româncă Adriana Cristian (29), care semnala obiceiurile victimelor şi potenţiala pradă. Apoi Rocco Barillà, Emiliano Frangini, Alessandro Lolli, Antonello Meddi, Angelo şi Claudio Rinaldi şi Salvatore Scianella, organizatorii loviturilor care operau îmbrăcaţi în poştaşi.

Jefuiţi de "badante": alt caz la Arezzo

Un alt caz asemănător a fost semnalat la Arezzo: într-o lună, o îngrijitoare româncă de 43 de ani ar fi furat de la cuplul de bătrâni pentru care lucra  ceasuri, bijuterii, mobilier şi îmbrăcăminte la o valoare calculată la 15.000 de euro.

Femeia, scrie Ansa,  a fost denunţată pentru furt agravat de carabinierii din Terontola (Arezzo). 

Femeia a lucrat pentru cuplul de soţi între lunile noiembrie şi decembrie ale anului trecut, timp de circa o lună, perioadă în care ar fi sustras bijuterii şi alte obiecte preţioase.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Când un român îţi devine prieten, îţi dăruieşte inima lui”

Verona: un grup de hoţi români a sustras haine Armani în valoare de două milioane de euro VIDEO