in

Milano, arestat „jefuitorul de femei”: violent, fără milă, grosolan şi lipsit de orice scrupule în privinţa femeilor

Ţintele lui preferate erau femeile, în special cele de naţionalitate chineză. Dar şi femeile italiene bătrâne.

Anghel Laurenţiu, român de 24 de ani, a fost arestat pe 26 octombrie de poliţiştii de la Comisariatul din Quarto Oggiaro (Milano) care îl suspectează de circa 50 de jafuri. Actualmente sunt douăzeci de fapte de care este acuzat, dintre care zece – spun poliţiştii – sunt confirmate.

Bărbatul acţiona în staţiile de metrou şi în gări. Îşi alegea ţintele şi, după ce le smulgea poşeta, pleca fugind. Jefuitorul conta pe faptul că aveau bani şi celulare în poşete şi spera că – dacă se aflau ilegal în Italia – ar fi renunţat la denunţ.

Pentru a-l identifica poliţia a utilizat filmările jafurilor confruntându-le cu câteva fotografii de arhivă. Acţiona în gări: printre altele, cea din Villapizzone, cea din Garibaldi şi în staţiile de metrou Bonola şi Gioia. Arestarea a fost efectuată în noaptea dintre 19 şi 20 octombrie într-un apartament de pe via Ciaia din Milano ocupat de un conaţional care a rezultat a fi fost complicele său în trecut.

La momentul reţinerii avea asupra sa o mie de euro în numerar şi o geantă cu haine pe care le utilizase pe timpul diferitelor jafuri.

În plus, a fost găsită prada unui jaf anterior în dauna unei femei chineze căreia i-a rupt clavicula cu o lovitură de picior. Răufăcătorul era violent, fără milă, grosolan şi lipsit de orice scrupule în privinţa femeilor. Nu avea scupule să le lovească cu picioarele în cap pentru a le jefui.

În înregistrările camerelor de supraveghere din staţii în afara violenţei se observă viteza răufăcătorului de a fugi. Când l-au arestat investigatorii, a spus că este bolnav de inimă şi că a comis jafuri pentru a-şi plăti medicamentele.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tragedia de la Colectiv: Asociații de români din Italia, scrisoare deschisă către președintele Iohannis

Selecţie cinematografică la Roma: rol pentru un băiat român cu vârsta între 7 şi 11 ani