in

Parohia românească “Sf. Sava”, găzduită în una din cele mai frumoase biserici din centrul Perugiei

Parohia "Sfântul Sava de la Buzău" Perugia-Italia are, din luna noiembrie, propriul lăcaş de închinare, deoarece a primit o biserică care este destinată în mod exclusiv săvârşirii sfintelor slujbe pentru comunitatea ortodoxă românească din Perugia, anunţă Episcopia Italiei.

Duminică 27 noiembrie, cu ocazia hramului bisericii, Sfântul Florentie, a avut loc inaugurarea oficială a noului lăcaş de cult, slujba fiind oficiată de către Preasfinţitul Siluan, Episcopul Italiei, prilej cu care au avut loc ample manifestări religioase şi culturale.

La inaugurare au participat peste 200 de credincioşi. Parohia Perugia a luat fiinţă acum doi ani şi jumătate, având ca paroh pe preotul Ionuţ Radu, protopop de Perugia. În acest răstimp s-a slujit într-o biserică catolică printr-un contract de închiriere.

Începând cu 12 iunie 2011 s-a primit o biserică foarte frumoasă a Sfântului Mucenic Florentie (Chiesa di San Fiorenzo), prin contract de comodat, pentru o perioadă de opt ani, în uz exclusiv pentru comunitatea ortodoxă română din Perugia.

Biserica, una dintre cele mai frumoase din centrul istoric al Perugiei, este impresionantă prin istorie şi dimensiuni (40 m lungime). Este vorba de biserica unei foste mănăstiri care a început la anul 700, biserica actuală fiind construită la anul 1300.

Biserica de la Perugia este importantă şi pentru că are hramul şi totodată adăposteşte moaştele Sfântului Florentie, un sfânt mucenic de la anul 250 care, împreună cu alţi patru sfinţi mucenici, se află în altarul bisericii. De asemenea, timp de câteva secole, Sfântul Florentie a fost patronul oraşului Perugia.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ismu: 1.111.000 de români în Italia

AFP/ Linda, tânără romă româncă, cea mai bună ucenică din Franţa