Menu
in

Patru români îi construiesc podiumul lui Bossi la Pontida (Video)

Şapte muncitori lucrează de zor la montarea podiumului pe care duminica, va urca Umberto Bossi, la adunarea anuală a Ligii Nordului. E mult de lucru: alături de podium, trebuie instalate standurile şi mesele pentru semnături, barul. Trei dintre muncitori sunt “padani” cu acte în regulă, fiind originari din regiunea Veneto, dar ceilalţi patru sunt români.

Că în fiecare an, cei mai înfocaţi susţinători ai partidului de extremă dreaptă îşi dau întâlnire pe câmpia de la Pontida unde vor interveni liderii formaţiunii. Duminică, Pontida va fi inundată de de steaguri şi pancarte verzi: sunt aşteptaţi peste 40.000 de adepţi ai Ligii.

Dar până atunci, cei care muncesc la organizarea întâlnirii sunt muncitorii străini, românii pe primul loc. Fără a ţine cont că tocmai de pe acel podium au fost rostite discursuri înfocate împotriva imigranţilor şi au luat cuvântul, printre alţii, senatorul Stiffoni, care declara, acum ceva vreme, că românii sunt o naţie de “beţivi agresivi, asasini, care exploatează fete minore şi copii” sau europarlamentarul Mario Borghezio, care îi atrăgea atenţia fostului premier Tăriceanu că “închisorile italiene sunt pline de români”.

Vezi o selectie din cuvantarile liderilor Ligii Nordului la Pontida:

 

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version