Are 14 ani, vine din România, locuieşte în Portocannone (provincia Campobasso) şi este afectat de dificultăţi intelectuale şi relaţionale deosebit de grave. Însă Emil învaţă să vorbească prin intermediul sportului: a câştigat Campionatele regionale de curse câmpeneşti (corsa campestre) de pe 12 martie şi acum reprezintă Molise la finalele naţionale din Toscana. Povestea lui Emil este relatată de publicaţia locală „Primo Numero”.
Emil frecventează anul doi al şcolii medii de stat şi pe 12 martie, la Colle D’Anchise în Piana dei Mulini, a participat la Campionatele regionale de curse câmpeneşti pe distanţa de 2000 de metri rezervate infirmilor (categoria Dir. B). A câştigat, devenind campion general la această specialitate şi reprezintă Molise la fazele finale naţionale de curse câmpeneşti programate la Grosseto în Toscana.
Emil este un adolescent afectat de grave dificultăţi intelectuale şi relaţionale (Dir. B) care a reuşit prin intermediul sportului şi activităţii fizice să „vorbească”, să creeze un raport comunicativ cu interlocutorii săi, chiar dacă limbajul verbal este în totalitate absent.
„A fost o descoperire care i-a schimbat felul de a fi, de a interacţiona cu ceilalţi şi de a învăţa – povesteşte Antonio Torturro, profesorul său de sprijin. Acum frecventează şcoala într-o manieră mai dezinvoltă, este curios şi doritor să descopere lucruri noi şi să fie de folos tuturor, fie aceştia profesori sau colegi de clasă”.
Problema comunicării deseori este subevaluată şi nu este înfruntată la timp. Din păcate, copilăria lui Emil a fost presărată cu diferite traume fizice şi drame sociale printre care şi debarcarea într-o ţară străină, Italia. Familia sa are origini ţărăneşti şi odată sosită la Portocannone, cu circa zece ani în urmă, a continuat să trăiască din munca pământului cu toate dificultăţile şi restricţiile economice pe care le comportă aceasta.
Şi totuşi, Italia i-a dat o şansă lui Emil, de a se apropia de o viaţă normală. Este greu de crezut că în România ar fi avut vreo şansă.
„Toţi avem nevoie să comunicăm, prin orice mijloc care ne este pus la dispoziţie – continuă profesorul de sprijin – cuvântul este instrumentul care doar este folosit însă nu este unicul posibil şi oricum, şi noi dacă mergem într-o ţară străină şi rămânem acolo ceva vreme simţim nevoia să învăţăm limba vorbită pentru a nu fi marginalizaţi de societate”.
În aceşti termeni ar trebui considerată situaţia în care se află acei tineri care, ca şi Emil, neputând să-şi dezvolte în mod normal limbajul verbal cu siguranţă sunt sortiţi să fie excluşi din viaţa socială dacă nu le este furnizat un mijloc alternativ şi o comunicare destul de eficace. Cu condiţia să nu aibă norocul să găsească, să întâlnească persoane dispuse să-i ajute.
„La fel ca tuturor adolescenţilor de vârsta sa, şi lui Emil îi place să se joace cu mingea, să sară şi să alerge – povesteşte Torturro. Am observat că pe timpul orelor de activitate fizică atenţia sa se îmbunătăţea şi atunci de comun acord cu restul profesorilor am creat un parcurs alternativ de învăţare”.
Un parcurs totalmente alternativ care nu este format atât din cărţi, cât din activităţi repetitive care să-l educe şi să-l înveţe pe băiat rutina zilnică.
„Să lucrezi cu Emil este solicitant, dificil dar în acelaşi timp este un lucru plin de satisfacţii„. Satisfacţii şi bucurie precum îmbrăţişarea spontană pe care adolescentul o dăruieşte profesorului său în timp ce-i spune povestea.
„În principal munca se bazează pe implicarea lui Emil atât cât este posibil în activităţi practice care merg de la grădinărit, la antrenament fizic trecând printr-o activitate didactică adecvată şi adaptată posibilităţilor sale”.
