Menu
in

Proteste în Peninsulă în urma unui acord Alitalia- Carpatair

 

Deputatul Francesco Barbato (Italia dei Valori) a cerut o anchetă parlamentară privind decizia companiei aeriene Alitalia de a încredinţa Carpatair numeroase zboruri pe rute interne, în Italia, şi pe rute externe, pe fondul nemulţumirii sindicatelor piloţilor şi însoţitorilor de bord italieni, scrie presa italiană, citată de Mediafax.

Conform Institutului italian de statistică (ISTAT), ponderea de utilizare de către cetăţenii italieni a serviciilor companiilor aeriene autohtone a scăzut în intervalul 2007 – 2011 cu 16%, de la 56 la 40%. Practic, mai puţin de jumătate dintre pasagerii care trec prin aeroporturile italiene utilizează servicii ale companiilor aeriene din Peninsulă.

În contextul publicării raportului ISTAT, vocile critice s-au interesat de un acord al companiei Alitalia cu Carpatair, companie aeriană românească.

Potrivit site-ului Romacapitale.net, deputatul italian Francesco Barbato (din cadrul formaţiunii Italia Valorilor, de centru) cere o anchetă parlamentară în legătură cu prevederile contractului încheiat între cele două companii aeriene. Deputatul a remarcat că, în fiecare dimineaţă, avioane ale Carpatair decolează din oraşe din România, Republica Moldova şi Ucraina, transportând la Timişoara pasageri care apoi continuă călătoria în Italia, Germania şi Grecia. Totul ar fi în regulă, dar nemulţumirile apar în contextul în care avioane Carpatair operează şi zboruri între Ancona şi Roma în numele Alitalia, cu piloţi, însoţitori de bord şi avioane proprii.

La cererea presei italiene, Alitalia a confirmat că a semnat, în septembrie 2011, un acord de tip "code sharing" ("utilizare în comun a codurilor zborurilor") cu Carpatair. Alitalia a precizat că acordul a fost aprobat de Autoritatea aeronautică italiană (ENAC), iar Carpatair are toate certificatele de siguranţă. În plus, Carpatair ar putea opera zboruri în numele Alitalia şi pe rutele Pisa-Roma, Alghero-Roma, Parma-Roma şi Bolzano-Roma.

"Pare cel puţin absurd ca Alitalia să cedeze unei companii din România zboruri cu aceleaşi destinaţii pentru care ceruse condiţii speciale, din cauza crizei, costurile fiind suportate de contribuabilii italieni; mulţi angajaţi ai Alitalia, comandanţi, însoţitori de bord, sunt disponibilizaţi", argumentează Barbato.

Preşedintele Asociaţiei naţionale italiene a piloţilor comerciali (ANPAC), Giovanni Galiotto, este total nemulţumit de hotărârea Alitalia de a încredinţa unele zboruri companiei Carpatair, explicând că mii de angajaţi au fost disponibilizaţi, inclusiv 550 din cadrul Alitalia.

Pe fondul scandalului, ziarul Corriere della Sera scrie că piloţii şi sindicaliştii sunt preocupaţi de siguranţa zborurilor operate de Carpatair, notând că au fost înregistrate numeroase incidente cu avioanele companiei din România. Ultimul incident a avut loc, potrivit Corriere della Sera, luni, 7 ianuarie, când zborul AZ1666, pe ruta Pisa – Roma, operat de Carpatair în numele Alitalia, a fost întârziat din cauza unei defecţiuni.

Iată şi răspunsul oficial al companiei Carpatair:

Ca urmare a articolelor publicate in ultimele zile in presa din Italia si preluate in mediile de presa din Romania, dorim sa aducem urmatoarele clarificari:

Compania aeriana Carpatair a luat nastere in 1999 si sarbatoreste in acest an 14 ani de existenta.

Siguranta zborurilor Carpatair este dovedita in timp de toate autorizarile si certificarile pe care le detine in conformitate cu cele mai riguroase norme la nivel mondial – cele europene.

– Carpatair este Transportator Comunitar UE Autorizat in conformitate cu CE 1008, detinind Certificat de Operator Aerian conform standardelor EU-OPS1 / AACR / European Aviation Safety Agency;

– Este cea mai mare companie aeriana regionala din Europa de Sud-Est, membra IATA si ERA;

– Detine auditul IATA "IOSA" – IATA Operational Safety Audit, reinnoit pentru cea de a cincea oara in Decembrie 2012, fiind printre primele companii aeriene din Europa de Est care a reusit sa obtina aceasta certificare.

In Februarie 2012 Carpatair a castigat licitatia organizata de Alitalia pentru operarea de curse domestice in Italia cu 2 aeronave de 70 locuri de tip ATR 72-500.

Acest lucru a nemultumit sindicatele de piloti din Italia care incearca, prin intermediul unei campanii de presa, sa discrediteze imaginea companiei.

Carpatair isi rezerva dreptul sa actioneze in justitie acele persoane din conducerea sindicatelor care atenteaza la imaginea companiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version