Menu
in

„Atenţie, străini mizerabili…”- Ameninţări rasiste pe Palatul Comunal din Arezzo

În noaptea de 7 noiembrie, pe faţada Palatului Comunal din Arezzo a fost trasată de necunoscuţi cu spray inscripţia cu litere de-o şchioapă: "Atenţie străini mizerabili fasciştii s-au reîntors".

Tocmai pe 7 noiembrie fusese prezentat un raport potrivit căruia în provincia Arezzo trăiesc aproape 40.000 de imigranţi de 128 de naţionalităţi diferite, care reprezintă acum 11% din populaţie. O prezenţă care în ultimii zece ani a crescut aproape de patru ori.

Inscripţia rasistă a fost condamnată cu forţă de primarul din Arezzo Giuseppe Fanfani, care a prezenta un denunţ împotriva unor autori necunoscuţi.

"Autorii se reprezintă numai pe ei înşişi şi nu oraşul democrat şi primitor care e Arezzo. Fasciştii nu se vor întoarce, nici acum, nici altă dată, din acelaşi motiv. Adjectivul "mizerabil" nu este atribuibil celor care sunt în oraşul nostru pentru a munci şi pentru a-şi construi un nou viitor pentru ei şi pentru toţi împreună, celor care s-au născut aici", spune primarul.

Fanfani adaugă că "administraţia locală se va constitui parte civilă şi voi cere forţelor de ordine un efort special pentru depistarea şi pedepsirea autorilor inscripţiei. Nu au ales un zid oarecare ci pe cel al celei mai importante instituţii democratice din localitate pentru a-şi da frâu liber idioţeniei lor. Unii vor spune că este o copilărie. Poate. Cu siguranţă este o jignire adusă tuturor locuitorilor din Arezzo".

Asupra cazului a intervenit şi Oficiul Naţional Antidiscriminări Rasiale. "Îi oferim deplina colaborare primarului din Arezzo, Giuseppe Fanfani, şi suntem de acord cu părerea lui", a comentat Marco De Giorgi, director general al UNAR, care a anunţat deschiderea unui dosar la UNAR privind cele întâmplate la Arezzo.

"Aceste comportamente – a încheiat directorul de la UNAR – necesită o condamnare şi stigmatizare furtunoasă şi adecvată şi pe baza celor prevăzute de legea Mancino, care pedepseşte incitarea la ură rasială, în acest caz declanşată împotriva cetăţenilor străini care trăiesc şi lucrează în comunitatea aretină".

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version