Menu
in

„Cum ne pot ajuta hoţii şi bastarzii de la putere?”

Violeta Oana Ghemuleţ, din Trieste, ne-a trimis o scrisoare pentru campania Gazetei Româneşti „Cu ce te-ar putea ajuta statul român”. Violeta consideră că întrebarea ar trebui pusă în mod puţin diferit, devenind o întrebare aproape retorică: „Cum ne pot ajuta hoţii şi bastarzii de la putere?

Răspund solicitării dumneavoastră din Gazeta Românească de a prezenta doleanţele noastre către statul român. Întrebarea mea este: ”Ce este Statul Român şi de cine este reprezentat?”.

Sunt 20 de ani de când puterea Statului Român este în mâna unui grup mixt format din ex-slugarnici din Serviciul Român de Informaţii, fostul aparat de torţionari, fiii activiştilor de partid, fiii generalilor de securitate, masoni şi parveniţi. Toţi aceştia au o predominanță de analfabeţi, sunt persoane care au călătorit în occident în timpul dictaturii şi care încearcă să imite pe cât posibil stilul de viaţă al milionarilor occidentali.

Îmbogăţindu-se prin vânzarea resurselor ţării (sunt două mii de ani de când se fură pe teritoriul ţării noastre şi încă nu au terminat) şi nu prin calităţi personale, deţin totul: putere, monopol (bani) şi sex. Deci, întrebarea poate fi pusă în modul următor: ”Cum ne pot ajuta hoţii şi bastarzii de la putere?”, deoarece ei sunt cei care reprezintă la nivel internaţional statul român …

Iată propunerile mele:

1. Depolitizarea imediată a diasporei româneşti prin eliminarea filialelor tuturor partidelor existente în România cu reprezentante pe teritoriul european; marginalizarea tuturor românilor care frecventează orice filială a vreunui partid politic românesc . Este de ajuns să urmărim realitatea politică italiană în care şi un copil de 12 ani înţelege inutilitatea existenţei oricărui partid politic în societate; prezenţa partidelor, de orice culoare sau orientare ar fi, nu face decât să mărească rata taxelor impuse cetăţeanului de rând, orice partid având nevoie de bani pentru a exista .

2. Eliminarea votului prin corispondență, extrem de uşor de falsificat în interiorul Consulatelor româneşti (funcţionarii Consulatelor sunt toţi fii de securişti simpatizanţi de stânga comunistă).

3. Obligarea funcţionarilor din Ambasade şi Consulate de a prezenta în scris (afişat) obligaţiile protocolare în cazul cetăţenilor români aflaţi ocazional sau permanent pe teritoriul unui alt stat .Susţin acest lucru prin faptul că, având dublă cetăţenie, Consulatele italiene prezente în alte state, tutelează şi oferă anumite servicii cetăţenilor italieni aflaţi temporar într-un alt stat, aspecte care nu sunt îndeplinite nici măcar în proporţie de 50% de serviciile consulare româneşti.

4. Înfiinţarea unei societăţi de credit cu capital integral românesc cu filiale în toate oraşele României (indiferent de numărul de locuitori) care să tuteleze transferurile de bani trimise de cetăţenii romani imigraţi .Procentajul practicat pentru transferurile de sume să fie folosit în ajutorarea cu alimente, îmbrăcăminte şi medicamente a tuturor persoanelor aflate la limita sărăciei în România.

5. Marginalizarea tuturor parveniţilor analfabeţi care se autointitulează reprezentanţi ai diasporei româneşti.

Voi reveni cu alte propuneri.

Cu stimă,

Violeta Oana Ghemuleţ, Trieste ( FVG)

viola.ghemulet@libero.it

Cu ce te-ar putea ajuta statul român?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version