in

„Negru murdar, întoarce-te la tine acasă”, muzician accidentat, insultat și bătut

Are o mână fracturată și mai multe răni în suflet Sourakhata Dioubate, muzician de 35 de ani din Guineea, victimă a unei agresiuni la Pieve di Cento, în provincia Bologna.

La sfârșitul lunii octombrie, în timp ce se întorcea acasă pe bicicletă, a fost lovit de un Fiat Punto care nu s-a oprit la un stop. Dioubate voia să intervină agenții municipali și astfel s-a pus în fața mașinii pentru a evita ca aceasta să plece, însă șoferul l-a insultat, apoi a coborât, l-a luat la palme și la lovit cu o rangă din fier.

„Negru murdar, întoarce-te la tine acasă, urât de rahat”, striga agresorul, care a fugit și aproape a lovit din nou victima cu mașina înainte de sosirea carabinierilor. A fost însă identificat datorită martorului care a notat numărul său de înmatriculare: este un bărbat de 70 de ani din zonă. A fost denunțat pentru vătămare corporală gravă, amenințări și injurii agravate de discriminare rasială.

Sourakhata Dioubate este un cunoscut percuționist, membru al unei familii de grioți, cântă despre Sahel, trăiește în Italia de la 13 ani și are doi copii. Mâna pusă în ghips îl va împiedica câteva luni să muncească.

„Cincisprezece zile am rămas închis în casă. Nu voiam să mai ies și să trec prin fața gelateriei. Am primit multe apeluri de la amici, elevi și alți artiști, dar nu am răspuns la telefon. Nu știam ce să le spun celor doi fii ai mei”, a povestit el. Apoi a decis să facă publică întâmplarea.

De când este în Italia nu i s-a mai întâmplat așa ceva, după agresiune se întreba „visez sau este un lucru adevărat?”. Acum că a făcut plângere, spune Dioubate, „nu mi-e frică, pentru că știu că viața e una, nu două”, iar când a trebuit să scrie negru pe alb acele insulte în fața carabinierilor, „mi-a făcut rău să le scriu”.

„Multe persoane ne-au asigurat deja că vor spune ceea ce au văzut și auzit”, explică avocatul său, Alessandro Valenti. Apărătorul vorbește de „o întâmplare rasistă și de o ferocitate nemaiauzită, născută în interiorul unei culturi care se chinuie să creadă că încă poate exista”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Invazie de prostituate românce. Primarul din Pescara: „Fenomenul a atins cote intolerabile”

Daniel Blaj, fost funcționar sindical, a ajuns pe drumuri după ce a denunțat ilegalități grave