Menu
in

Ragusa, beat și cu mașină fără asigurare, face accident și se ia la bătaie cu carabinierii

Gheorghe Dogariu a fost arestat la Comiso (Ragusa) pentru tentativă de omor şi ultraj. Într-o seară, pe via Papa Giovanni XXIII, la bordul maşinii sale Alfa Romeo 146 a lovit Peugeot-ul 106 al unei doamne rezidentă pe acea stradă. A izbucnit o discuţie violentă în care a fost implicat românul, femeia şi un vecin de-al acesteia care l-a văzut pe român distrugând maşina femeii şi încercând să plece fără a-şi asuma responsabilitatea.

La discuţie a luat parte şi tatăl martorului ocular al distrugerii. Dogariu, în stare evidentă de ebrietate, a urcat din nou în maşină şi a plecat cu viteză, lăsând-o la faţa locului pe femeia care era împreună cu el, care ulterior a rezultat a fi soţia sa. După câteva minute s-a întors la faţa locului şi a încercat să accidenteze persoanele care rămăseseră pe stradă pentru a comenta cele întâmplate.

Între timp a sosit o patrulă de poliţie, iar Dogariu a început să fie agresiv. I-a lovit pe poliţişti cu pumnii şi picioarele şi la fel a făcut femeia din compania sa. La final a fost blocat şi arestat.

Bărbatul a fost plasat în arest la domiciliu. Poliţiştii au fost nevoiţi să recurgă la îngrijiri medicale, primind prognosticuri de vindecare de la 4 la 6 zile. Maşina lui Dogariu, care printre altele nu avea asigurare, a fost pusă sub sechestru.


Citiți și:

Torino, familie de români distrusă: Beat la volan, produce accident şi îşi ucide soţia

Arezzo, o mamă şi fiica ei de 10 ani, ucise de un român beat la volan. Salvini: «Vierme scârbos»

Beat la volan, a ucis o româncă: 16 luni cu suspendare. Mama victimei protestează: „Aceasta nu este justiţie”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version