Menu
in

Raport/ Deţinuţii români reprezintă 14,8% dintre străinii aflaţi în închisorile italiene

Roma 15 noiembrie 2011- La sfârşitul lunii septembrie, în Italia se aflau 67.428 de deţinuţi, dintre care 24.401 străini. Doar 14,8% din numărul total de deţinuţi străini sunt români– iată ultimele date prezentate de Raportul Naţional anual privind condiţiile din penitenciarele Italiei,  realizat de Organizaţia “Antigone” şi prezentat ieri la Torino.

Pe primul loc printre cetăţenii străini, ca număr de deţinuţi, se află marocanii- 20,2% dintre deţinuţii străini, urmaţi de români (14,8%), de tunisieni- 13,1% şi de albanezi: 11,2%. Dintre cele 1.182 de femei cu cetăţenie străină deţinute în Peninsulă 22% sunt românce, urmate de nigerience: 15,9%.

Potrivit aceleiaşi surse, Italia ocupă primul loc în Europa ca număr de deţinuţi străini, raportat la numărul total de deţinuţi: la 1 septembrie 2009, străinii din închisorile din Italia erau de 37%, faţă de cele franceze – 18%, cele din Germania 26,4%, cele spaniole 34,6% şi  cele din Marea Britanie 12,6%.

Raportul atrage atenţia autorităţilor asupra supraaglomerării din cele 206 penitenciare din Peninsulă, care dispun de doar 45.817 locuri. Supraaglomerarea este una din cauzele care sunt la baza numărului ridicat de sinucideri: de la începutul anului 2011, 58 de deţinuţi şi-au luat viaţa.

Citeşte aici Raportul realizat de Observatorul Antigone

Citeşte şi:

Sinucideri ȋn ȋnchisorile italiene, iată cazurile unor români care s-au declarat mereu nevinovaţi

2011/ Trei detinuti romani sinucigasi intr-o saptamana

Miruna Căjvăneanu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version