in

Reforma cetăţeniei începe în Marche

Consiliul Regional din Marche a votat o propunere de lege care să fie prezentată în Parlament. Propunerea prevede că sunt cetăţeni italieni fiii de imigranţi născuţi în Italia, dacă părinţii se află aici în mod regular de cel puţin cinci ani.

Cu o largă şi transversală majoritate, pe 9 octombrie consiliul regional din Marche a dat undă verde unei propuneri de lege privind cetăţenia de prezentat în Parlament şi dedicată generaţiilor secunde.

Textul, care le avea ca raportoare pe Rosalba Ortenzi de la Pd pentru majoritate şi pe Franca Romagnoli de la Fli pentru opoziţie, prevede că sunt italieni fiii de imigranţi născuţi în Italia, cu condiţia ca părinţii să fi avut rezidenţa în mod regular pe teritoriul ţării timp de cel puţin 5 ani.

În esenţă, textul are la bază principiul ius soli temperat. Legislatura este pe sfârşite şi în Parlament au ajuns şi s-au oprit multe alte propuneri, astfel că cea din Marche va avea puţine posibilităţ i să se transforme în lege.

Aşadar, unda verde de pe 9 octombrie a avut o valoare mai mult simbolică, şi pentru că textul a trecut cu 23 de voturi pentru, 6 împotrivă şi 1 abţinere, datorită voturilor majorităţii de centrustâ nga, celor de la Sel, Pdci, Fli şi a trei consilieri ai Pdl, inclusiv şeful de grup.

“Gasparri şi Cicchitto ar trebui să înveţe de la colegii lor din Marche”, comentează Khalid Chaouki, responsabil cu noii italieni de la Pd. “Cei care lucrează în teritoriu şi sunt în mai mare contact cu realitatea şi cu ţara care se schimbă, îşi dau seama că ar fi vorba de o normă de bun-simţ şi de mare civilizaţie”.

E.P.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Torino, infirmi obligaţi de conaţionali să cerşească

O italiancă a înfiinţat la Bologna o asociaţie românească