Menu
in

Român care a transportat extracomunitari din România în Italia, arestat la Milano

Un şofer român a transportat ilegal cu un camion, din România în Italia, trei adolescenţi afgani, bărbatul fiind arestat într-o parcare din oraşul italian Milano, informează site-ul BlitzQuotidiano.it.

Românul D.D., în vârstă de 54 de ani, a transportat cu camionul, timp de 20 de ore, trei afgani în vârstă de 17 ani.

Sesizaţi de martori care au auzit sunete din camion, carabinierii italieni au intervenit într-o parcare din cartierul milanez Corsico.

În TIR au fost descoperiţi trei imigranţi afgani care le-au declarat autorităţilor italiene că au plătit circa 5.000 de dolari pentru a fi transportaţi din România în Italia.

Şoferul român a fost arestat preventiv sub acuzaţia de trafic de persoane şi favorizarea imigraţiei clandestine, cu circumstanța agravantă de a fi pus în pericol viața celor trei minori.

CITEȘTE ȘI:

Hoţi de biciclete, arestaţi la Messina

Padova, și-a lovit soţia cu ranga în cap din gelozie, 9 ani de închisoare și 50.000 de euro despăgubiri

Tânăr român de 19 ani s-a aruncat sub un tren la Tortona – Alessandria

Român de 48 de ani, călcat de tren la Campo di Marte

Deținuții i-au promis o viață de infern românului care și-a ucis mama și sora la Albareto d’Adige. Transferat la alt penitenciar

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version