in

Terni, bătrân ucis pe timpul unui jaf: închisoare pe viaţă pentru doi români, autorii materiali

Judecătorul pentru audieri preliminare din Terni, Maurizio Santoloci, i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe Elvis Katalyn Epure şi George Buzdugan, cei doi români acuzaţi că sunt autorii materiali ai unui jaf într-o locuinţă pe timpul căruia acum un an – 28 aprilie 2015 – a murit sufocat Giulio Moracci, de 91 de ani. Sentinţa a fost emisă pe timpul unui proces cu procedură simplificată. Despăgubiri de 300.000 de euro soţiei şi fiului lui Giulio Moracci.

Era după-amiaza zilei de 28 aprilie 2015 când cei doi răufăcători, după ce au fost informaţi în mod adecvat de o reţea de complici, au intrat în locuinţa a doi bătrâni pentru un jaf care se anunţa facil şi care în schimb s-a încheiat cu o tragedie. Giulio Moracci, de 91 de ani, care se odihnea în pat a fost pus pe burtă şi legat. Astfel a murit sufocat în timp ce infractorii au sustras tot ce le cădea în mână. Soţia de 85 de ani a bătrânului a fost legată de un scaun şi i s-a pus căluş.

Pe 18 aprilie a fost dată sentinţa primei instanţe cu procedură simplificată. Judecătorul Maurizio Santaloci i-a condamnat la închisoare pe viaţă pe Elvis Epure şi Gheorghe Buzdugan, consideraţi a fi presupuşii autori materiali ai jafului sfârşit cu omucidere. „Speram la o judecată exemplară şi aşa a fost. A fost făcută dreptate”, a fost comentariul lui Filippo Moracci, fiul bătrânului ucis, la momentul comunicării condamnării.

Lui şi mamei Fioranna, prezentă în locuinţa din Gabelletta la momentul loviturii, judecătorul le-a acordat o despăgubire de 150.000 de euro fiecare. „Însă unicul nostru obiectiv – a spus Filippo Moracci, prezent în sală la momentul citirii dispozitivului – era să se dea un exemplu, o contribuţie socială, şi să se facă astfel încât această sentinţă să fie un element descurajant pentru cei care vor să comită asemenea fapte. Astăzi a fost făcută dreptate, acum sperăm că în celălalt proces se va proceda în acelaşi fel”.

Alţi patru presupuşi complici ai celor doi inculpaţi condamnaţi cu procedură simplificată sunt judecaţi de Curtea de Apel. „Suntem satisfăcuţi că judecătorul a împărtăşit pe deplin teza noastră”, a comentat şi avocatul familiei Moracci, Andrea Colacci, care ceruse judecătorului tocmai condamnarea la închisoare pe viaţă a celor doi. Procurorul ceruse 18 ani de închisoare, echivalând circumstanţele atenuante generice celor agravante. Potrivit avocatului Luca Maori, care împreună cu avocatul Giuseppe Squitieri îi apără pe Epure şi Buzdugan, în schimb, „nu există proporţie între faptele de care sunt acuzaţi şi pedeapsa aplicată”. „Cei doi inculpaţi ştiu că s-au comportat într-o manieră care nu este conformă logicii spiritului uman – a continuat avocatul – însă nu voiau să provoace moartea lui Moracci”.

Apărarea a anunţat deja că va prezenta apel.


 

Despre acest caz citește și:

 Şoc la Terni: trei hoţi români au ucis un bătrân de 91 de ani, manifestaţii de stradă contra imigranţilor

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

De ce apar vânătăile și când e cazul să mergeți la medic din cauza lor

Alo, România? Fiecare român din Italia a trimis acasă 750 de euro