in

Torino/ Daruri de Crăciun pentru copiii rom

În luna decembrie, Moş Nicolae şi Moş Crăciun au sosit şi într-o tabără de romi de la Torino. O primă vizită a avut loc la doar o zi după ce o tabără improvizată de romi români a fost incendiată de un grup de manifestanţi, în urma unor acuzaţii false de viol asupra unei adolescente italiene. Pe 26 decembrie, copiii din tabăra "Lungo Stura Lazio" au primit daruri de la membrii asociaţiei "Sfântul Laurenţiu al românilor", însoţiţi de Arhiepiscopul de Torino, Eminența Sa Cesare Nosiglia şi alte oficialităţi.

Pe 10 decembrie, P.C. Părinte Protopop Lucian Roșu împreună cu voluntarii din cadrul Asociației ONLUS „Sfântul Laurențiu al românilor” – filiala Torino, alături de Don Luigi Ciotti și voluntarii de la Grupul Abele și Terra del Fuoco, dar și cu participarea lui Don Fredo Oliverro, Directorul Biroului de misiune pastorală pentru imigranți, și a altor consilieri municipali printre care Michele Curto, au luat masa de prânz împreună cu locuitorii câmpului de nomazi din Lungo Stura Lazio – Torino.

Grupul Dynamism condus de Părintele Iustin Androne, a susținut un mic concert de colinde – un dar inedit pentru toți cei prezenți. S-au împărțit tuturor copiilor iconițe, dulcuri, covrigi și alte bunătăți din sacul lui Moș Nicolae.

Copiii au rostit rugăciuni și au fost premiați cu aplauze.  Acest eveniment avea să aducă o rază de bucurie acestor persoane, după nefericitul eveniment întâmplat cu o seară înainte, când un grup de persoane neidentificate, pe fondul unor acuzații false, aveau să incendieze unul din locurile unde locuiau un număr semnificativ de rromi români.

Mai apoi, în data de 26 decembrie, împreună cu Arhiepiscopul de Torino, Eminența Sa Cesare Nosiglia, și alți asesori ai Primăriei din Torino – Elide Tisi (asesor pentru străini și nomazi și politici pentru familie), Enzo Lavolta (asesor pentru mediu), Giuliana Tedesco (asesor pentru Protecția civilă și Poliția Municipală), P.C. Părinte Protopop Lucian Roșu însoțit de voluntarii Asociației ONLUS „Sfântul Laurențiu al românilor” – filiala Torino, au făcut o altă vizită în același loc, împărțind daruri de Crăciun copiilor și celor vârstnici. Astfel, le-au fost împărțite bomboane, briosche, pizza, sandwich-uri și hăinuțe, aducându-le încă odată zâmbetul pe fețele acestora.

Aceste evenimente se încadrează într-o serie de acțiuni desfășurate în cadrul Asociației ONLUS „Sfântul Laurențiu al românilor” – filiala Torino, ce au ca scop ajutorarea celor nevoiași, dar și integrarea acestora în cadrul comunității. Astfel, în viitorul apropiat se vor desfășura activități de catehizare și educare a copiilor ce locuiesc în aceste câmpuri, program prioritar pentru anul 2012.

 A consemnat Ipod. Mihai Mogoșescu (sursă: Episcopia Ortodoxă a României în Italia)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO/ Moartea rugbystului Aurel Codrea în presa din Italia

Jurnalul Lilianei Angheluţă sau cum să supravieţuieşti în Italia scriind