Menu
in

Torino, român reținut după o lovitură de 200.000 de euro: a furat 4000 de protezele dentare din titan

Protezele dentare din titan cu valoarea de 200.000 de euro au fost sechestrate de poliție din apartamentul unui român de 37 de ani rezident într-o localitate de pe centura orașului Torino.

Bărbatul fusese reținut cu puțin timp înainte la benzinăria Q8 de pe via Sansovino 153. Împreună cu el era un italian de 53 de ani rezident în zona nordică a orașului și cei doi făceau plinul de motorină la o furgonetă Fiat Ducato (în care fusese instalată o cisternă artizanală de peste o mie de litri) utilizând carduri bancare clonate. Cu puțin timp înainte, la alte benzinării au fost alte două tentative de alimentare care nu s-au încheiat cu bine.

Românul avea asupra sa, în afară de cardurile furate, și 1.300 de euro în numerar. Acasă la el au fost găsite 4.000 de proteze din titan pentru implant dentar (care ar fi fost furate în mai multe reprize de la Prodent, firmă din provincia Milano), cinci burghie, un fierăstrău circular, o trusă cu set de chei, șase perechi de ochelari de soare ambalați, 70 de perechi de pantaloni de damă cu etichetă, cinci carduri de fidelitate ale unor supermarket-uri.

Opt bidoane goale cu reziduri de carburant au fost apoi găsite în pivnița italianului. Daunele estimate produse în urma alimentărilor abuzive la Q8 se ridică la 65.000 de euro.

Anchetele continuă pentru identificarea altor autori ai furturilor.

foto: TorinoToday

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version