Menu
in

Trafic de românce la Milano, 19 arestați. Proxeneții le numeau ”capre” pe fetele traficate

Vândute împreună cu partea de trotuar pe care îl ocupau: aceasta este afacerea din spatele exploatării a numeroase fete românce, unele aduse în Italia și puse să se prostitueze chiar și la 13 sau 14 ani. O rețea de exploatatori români de etnie romă a fost descoperită la Milano de Poliția de Stat. 19 persoane au fost acuzate de exploatarea prostituției.

Romii erau adevărați călăi care vindeau, cumpărau, și chinuiau fetele. Cereau o parte din câștiguri plus o taxă pentru ocuparea străzii. Capii organizației sunt doi frați români, Călin și Ionuț, de 25 și 29 de ani. Cei implicați sunt toți romi, români, majoritatea înrudiți.

Activitățile de exploatare a prostituției datează cel puțin din 2007, însă aceiași subiecți erau deja activi în sudul localității Milano încă din anii 2000, în mod mai puțin organizat. În trecut s-au ciocnit în manieră violentă cu alte grupuri concurente, în special cu albanezii conduși de Bagaj Zef, și acesta arestat.

Pe timpul cercetărilor, agenții de la Comisariatul Scalo Romana au stabilit că victimele, chiar și minore, numite ”capre” de exploatatorii lor, erau în centrul unui adevărat trafic: mai întâi ”cumpărate” și apoi ”vândute”, erau supuse unor constante abuzuri fizice și morale însoțite de comportamente deosebit de agresive. Anchetele care au dus la mandatele de arestare au început de la 4 scrisori anonime primite de comandamentul de poliție în august, octombrie și noiembrie 2011.

Scrise la computer, cu un font puțin utilizat și un limbaj ”cult”, potrivit anchetatorilor cele 4 scrisori ar putea proveni de la o asociație sau de la o persoană care ”a pus la suflet” destinul victimelor și care, dacă nu este implicată sau martoră, cu siguranță cunoaște faptele.

Scrisoarea din august descria cu o abundență de detalii numeroase mecanisme și conținea numere de telefon, clientela, cele 2 din octombrie, în afara informațiilor arătau că se cunosc acțiunile de control efectuate de agenți începând din august. În scrisoarea din noiembrie subiectul se arată ”chiar întristat” de faptul că forțele de ordine nu pun capăt exploatării în ciuda informațiilor sale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version