in

Un italian și-a retras copilul de la o creșă ”de teamă că ceilalți copii străini nu se spală și nu sunt vaccinați”

Un italian din Brescia a decis să o mute pe fetița lui, Bianca, de la grădiniță, întrucât în grupa ei era singura italiancă. Bărbatul a explicat pentru cotidianul Libero motivele deciziei sale. Un alt părinte, din Milano, și-a retras băiețelul, Tomasso, de la o creșă din oraș, pentru că, la fel, era singurul italian. Tatăl a explicat, pentru Corriere della Sera, că se teme că ceilalți copii străini nu se spală și nu sunt vaccinați.

 

„Alegerea ca Bianca să schimbe școala a fost a soției mele, nu a cerut acest lucru în mod expres fiica noastră. Însă în decizia pe care am luat-o nu are nimic de-a face cu intoleranța sau rasismul. Au fost motive foarte concrete de ordin practic”.

Sergio C. are 42 de ani, este din Roma și s-a stabilit la Brescia la finele lui 2012 cu soția și cei doi copii mici: Bianca, care are 4 ani, și Tiziano, de un an. Din 15 elevi din grupă, Bianca era singura cu părinți italieni, așa că părinții au decis să o mute, după cinci luni.

„Mi-am dat seama că fiicei mele i-ar fi fost imposibil să se vadă cu amicii în afara zidurilor școlii, fiindcă cu părinții acestor copii nu există posibilitatea unei comunicări adevărate. Necunoașterea perfectă a limbii italiene și, în special, puternicele diferențe de mentalitate, gusturi și obiceiuri fac astfel încât fiecare să-și ducă viața fără a o împărtăși cu alții, cu excepția cazului în care aparțin propriei etnii. Integrarea, de fapt, nu există. Fiecare își vede de treabă fără a interacționa. Noi, în schimb, am dori să ne inserăm mai mult și mai bine în realitatea bresciană, în special pentru binele copiilor noștri”.

„În grădinițele publice în Italia, dar în mod special în Lombardia, prezența de copii străini sau de origine străină este preponderentă. Depinde atât de faptul că pe listele de așteptare se dă prioritate familiilor cu venituri mici, cum aproape întotdeauna sunt cele formate din străini, cât și de rata mai ridicată de natalitate a acestor familii. La Brescia fiii italienilor merg în special la școli private gestionate de Biserică. Noi am găsit pentru Bianca o soluție de compromis: de anul acesta va frecventa o școală religioasă în care raportul între copiii de origine italiană și cei de origine sau naționalitate străină este puțin mai echilibrat”.

Există apoi problema învățării. „În clase atât de amestecate, în care anumiți copii încă nu cunosc perfect italiana, predarea se face cu încetinitorul, și cei care sunt cei mai penalizați sunt elevii de origine italiană. Fiii noștri riscă să-și dezvolte o identitate fragilă și chiar să trăiască experiența singurătății. Sunt chestiuni de o amploare enormă și acum este momentul să le înfruntăm fără demagogie”.

„Prea mulți străini în clasă”, părinții italieni schimbă școala

„Singurul copil italian la creșă”

Un italian din Milano, Edoardo R., a povestit pentru Corriere: «Dilema noastră îl privește pe micul nostru Tommaso, de 20 de luni. După o vară agitată aștepând să aflăm dacă a fost sau nu acceptat la creșa primăriei din Milano, în final am primit vestea: a fost înscris.

Bineînțeles în acest caz cel puțin unul dintre părinți este convocat pentru toate informațiile de rigoare. Mă prezint eu, mai liber să-mi gestionez orarul față de soția mea care desfășoară tocmai activitatea de educatoare dar într-o structură privată. Directoarea structurii, printre altele, îmi precizează că în secțiunea atribuită lui Tommaso, el va fi singurul copil italian. Vor fi cinci arabi, patru români, trei sud-americani, doi pakistanezi, un albanez și trei indieni, un italian, adică Tommaso.

În acest punct dilema dintre soția mea și subsemnatul a revenit. Bineînțeles rasismul nu are nimic de-a face, este în afara discuției în această circumstanță. Eu pun problema în mod exclusiv pe plan practic, cel al sănătății. De exemplu vaccinările. Nu în toate țările copiii primesc aceleași vaccinări cu cei din Italia, de exemplu. Sau curățenia. Nu mă acuzați de rasism, însă conceptul de curățenie poate deveni cu adevărat subiectiv pentru mulți dintre acești străini. Și copiii conviețuiesc circa șapte ore pe zi toți împreună. Acești doi factori sunt cei mai greu de gestionat și de fapt încă nu am luat o decizie, dar suntem cu adevărat nehotărâți.»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO FABULOS Un român este extrem de apreciat la “Vocea Americii”

Germania, noua destinație de muncă a românilor din Italia