in

Un protocol bilateral pentru combaterea muncii ilegale a românilor din Italia

Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Muncii de la Bucureşti, Valentin Mocanu, a efectuat o vizită în Italia, în perioada 23-24 ianuarie 2012. Marţi, 24 ianuarie, el s-a întâlnit la Roma cu omologul său italian, Cecilia Guerra.

Valentin Mocanu a transmis mulţumirile guvernului de la Bucureşti privind decizia recentă a guvernului italian de liberalizare completă a accesului lucrătorilor români din Italia.

Pe agenda convorbirilor au fost incluse aspecte legate de colaborarea bilaterală, cu accent pe teme legate de acţiuni comune care să vizeze combaterea muncii fără forme legale şi asigurarea standardelor europene privind securitatea la locul de muncă. Cele două părţi au convenit asupra pregătirii unui protocol tehnic de colaborare cu privire la piaţa muncii, care ar urma să fie semnat la următoarea întâlnire bilaterală la înalt nivel dintre cele două state.

De asemenea, au fost  abordate subiecte de interes cu privire la realizarea de schimburi de experienţă în domeniile utilizării Fondurilor Structurale Europene, a inspecţiei muncii şi securităţii sociale a lucrătorilor imigranţi, cu accent pe aplicarea Regulamentelor Europene de coordonare a sistemelor de securitate socială în cele două ţări.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cristian Diaconescu, noul ministru de Externe, a depus jurământul

Lucia şi Adina, proprietarele unei cofetării româneşti: „E nevoie de târguri de profil”