Menu
in

VIDEO/ Mama adolescentului român ucis la Torino pentru o ţigară intră în greva foamei pentru a protesta împotriva “justiţiei italiene”

Elena Ignat, mama lui George Munteanu, adolescentul român de 15 ani, ucis pentru o ţigară în 2010, a izbucnit în plâns în aula de tribunal de la Torino, după judecătorii de la Curtea cu Juri au pronunţat sentinţa împotriva unuia din asasinii fiului ei, pe 2 noiembrie.  Practic, în apel, pedeapsa a fost înjumătăţită. Cosmin Jitaru, românul de 27 de ani care l-a înjunghiat mortal pe Giorgio, a fost condamnat la 16 ani şi două luni de închisoare, faţă de 30 de ani cât primise la primul proces. Mama lui  George a anunţat că va intra în greva foamei, pentru a protesta împotriva sentinţei Tribunalului din Torino.

Elena: “O crimă absurdă, o sentinţă ruşinoasă”

Elena îşi stăpâneşte cu greu lacrimile şi durerea: încearcă să răspundă întrebărilor jurnaliştilor de la cotidianul „La Stampa”, care vor să ştie ce a simţit atunci când a auzit sentinţa.“Sunt fără cuvinte, am rămas profund dezamăgită, dacă până acum am avut încredere în justiţia italiană, până acum m-am comportant cu demnitate, pentru că aşa îmi stă în fire. In schimb, azi, îmi pare rău. Pentru că e vorba de o crimă, absurdă, comisă de doi asasini pentru o ţigară refuzată, în plus cei doi nici nu se cunoşteau cu Giorgio. Este ruşinos, e vorba de o sentinţă care nu m-a dezamăgit doar pe mine, ci pe mulţi alţii care au suferit sentinţe nedrepte”.

Omorât pentru o ţigară

Pe 30 ianuarie 2010, George Cristian Munteanu, cunoscut de toţi ca “Giorgio”, a fost omorât într-un parc din Torino, în zona Borgo Vittoria. Doi fraţi, Cătălin şi Cosmin Jitaru, de 26 respectiv 17 ani- e o coincidenţă faptul că şi eu sunt români- i-au cerut lui Giorgio o ţigară, dar tânărul le-a răspuns că nu fumează. Între cei trei tineri a izbucnit o ceartă violentă, care a degenerat rapid în bătaie. Cei doi fraţi l-au băut pe Giorgio, apoi l-au înjunghiat: de două ori în piept, o dată la nivelul gâtului.

Uciderea lui Giorgio a zguduit opinia publică din Torino, mai ales că tânărul era cunoscut şi îndrăgit de toată lumea care îl cunoştea. In memoria lui Giorgio a fost dezvelită o placă în piaţa Allievo, care a şi primit numele tânărului român.

Cosmin Jitaru, care era minor la momentul comiterii crimei, a fost condamnat de Tribunalul pentur minori din Torino iniţial la 15 ani de închisoare, pedeapsă redusă la 12 ani.

La două zile după pronunţarea sentinţei, mama lui Giorgio a anunţat că luni, 8 noiembrie, va intra în greva foamei, pentru că “vrea dreptate”: mai precis, vrea ca asasinii fiului ei să fie primească pedeapsa maximă, aceea de 30 de ani de închisoare.

M.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version