Menu
in

Al treilea protest la Milano contra gazelor de şist şi a cianurii: Free Pungeşti şi Roşia Montană

Sâmbătă, 8 februarie, la ora 14:00, la Milano în Piazza Castello, românii din Italia vor protesta pentru a treia oară împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării şi împotriva folosirii cianurii pentru extragerea aurului. În aceeaşi zi sunt anunţate proteste şi în România.

Organizatoarele protestului, Roxana Macovei şi Violeta Vasian, au creat o pagină Facebook a protestului şi au dat publicităţii următorul comunicat:

Milano, 29 ianuarie 2014

Comunicat de presă

NU fracking NU cianurare

MITING DE PROTEST

Vă informăm că pe data de 8 februarie, la 14,00 va avea loc la Milano, Piazza Castello un miting de protest împotriva folosirii fracturării hidraulice, a cianurării pentru extragerea aurului, in Munții Apuseni, precum și a tuturor tehnologiilor invazive necontemplate in legislația țării.


 


Circa 70% din teritoriul național al României a fost concesionat pentru extracții miniere, inclusiv extracții de hidrocarburi neconvenționale prin fracturare hidraulică, extracții de aur prin cianurare, extracții sălbatice a oricaror tipuri de zăcăminte. Toate acestea in absența fie a unei legislații care să definească hidrocarburile neconvenționale si tehnologiile de extracție a acestora, fie a unei autorități de control al acestor activități sau dotate di mijloace adecvate pentru exercitarea controlului. Informarea publică este insuficientă și lacunoasă asupra riscurilor enorme la care este expusă populația și economia locala, toate acestea pe fondul lipsei de transparență și a abuzurilor din partea autorităților responsabile de cesionarea teritoriilor și gestionarea acordurilor de prospecțiuni-explorare-dezvoltare-exploatare.

 

Milano, din nou în stradă contra gazelor: cântec anti-Chevron pe muzica Bella Ciao!

Dacă pe de o parte Parlamentul European s-a demonstratdeschis exploatarii resurselor neconvenționale, pe de altă parte prevede obligația prezentarii Studiului de Impact Ambiental, obligație care NU acoperă și faza de explorare. Conform declarațiilor televizate, ale reprezentantului unei companii energetice americane prezente în România pentru extracția gazelor de șist, în faza finală a explorării se folosește fracturarea hidraulică, pentru a calcula zăcământul din punct de vedere comercial.

Datorită lipsei de transparența și a unei informări publice responsabile din partea autorităților în ceea ce privește riscurile de mediu cărora sunt expuse teritoriile care fac obiectul cesiunilor pentru extracția de zăcăminte, a nepublicării documentației în baza căreia au fost acordate licențele de extracție cât și lipsa unui sistem sancționator eficient, problematica resurselor și a metodelor extractive devine de importanța maximă.

Milano, protest împotriva gazelor de şist / Roxana Macovei: „Organizez acest miting pentru că îmi iubesc țara”

APA ȘI IMPLICIT VIAȚA, SĂNĂTATEA PERSOANELOR ȘI A ANIMALELOR SUNT PRIORITARE FAȚĂ DE ORICE FEL DE ACTIVITATE IMPUSA IN NUMELE DEZVOLTARII. Apa este resursa primordiala pentru viața si sănătatea oricărei ființe vii de pe aceasta planeta. Orice activitate industrială nu poate interveni negativ poluand aceasta resursa vitala.

Acest miting de protest este organizat prin voința a diferiți cetățeni pentru a exprima pacific indignarea față de situația creată in Romania prin abuzurile și metodele opresive utilizate de autoritățile române împotriva libertății de expresie a cetățenilor, împotriva țăranilor care apără viața și sănătatea propriilor familii și terenurile pe care vor să le păstreze pentru o agricultura curata.

Protest organizat la Milano împotriva exploatării gazelor de şist în România

Scopul acestei manifestații este acela de a atrage atenția internațională asupra modului în care este gestionată problematica “fracking” și “extracția aurului prin cianurare” în Romania, gestionarea greșită datorită lipsei unui cadru legislativ important, cât și pentru informarea cetățenilor cu privire la exploatarea sălbatică a teritoriilor care expun unor riscuri enorme viața și sănătatea persoanelor, economia locala și evoluția naturala a unui teritoriu.

www.facebook.com/events/512139075561161

www.facebook.com/groups/Romanii.din.It.NO.fracturarii.hidraulice

Violeta Vasianvioletavasian@gmail.com

Roxana Macovei roxanamacovei@gmail.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version