Avem o ţară bogată în resurse naturale, dar sărăcim pe zi ce trece. Suntem pe locul 14 în lume în topul celor mai atractive state pentru investiţii în domeniul energiilor regenerabile, dar nu ştim să ne valorificăm şansa. Ba mai mult, am ajuns să ne dorim ca proiectele de investiţii să nu se mai realizeze. În loc să ne bucurăm de energie multă şi ieftină, de la 1 iulie, ne-am ales cu facturi mai mari.
Potenţial uriaş irosit
Sudul României are un uriaş potenţial eolian pe care, dacă l-am exploata eficient, ne-ar putea scăpa de grija epuizării resurselor energetice din subteran. Pe cărbuni, petrol şi gaze naturale ne mai putem baza doar 30 de ani, spun specialiştii. Studiile de specialitate ne plasează pe locul zece în lume în topul celor mai atractive state pentru investiţii în domeniul eolian. Figurăm în top şi cu alte energii regenerabile – hidro, solară sau geotermală – suntem în faţa multor ţări europene sau din America Latină. Culmea este că până acum cinci ani, nici nu ştiam că deţinem atît de multe bogăţii pentru că nu avem tehnologii moderne de măsurare. Până acum am calculat direcţia şi puterea vântului la înălţimi prea mici şi ne-am subestimat potenţialul chiar şi în studiile făcute pentru atragerea investitorilor.
Investitorii străini, interesaţi de România
Investitorii străini, însă, şi-au dat repede seamă că au găsit locul potrivit pentru afaceri profitabile. Au întocmit proiecte care prevăd obţinerea a 30.000 de megawaţi pe an din surse regenerabile, adică de trei ori mai mult decât întreagă capacitate a Sistemului Energetic Naţional! Interesul masiv al investitorilor a avut la bază şi garanţii externe. România şi-a asumat în faţa UE că va consuma, până în anul 2020, energie din surse regenerabile în procent de 24%, peste media europeană de 20%. Europa încurajează investiţiile în energiile regenerabile, în detrimentul altor surse convenţionale. Până acum, am semnat contracte care estimează că vor fi obţinuţi 10.000 de megawaţi. Practic, ne-am luat angajamentul că vom dubla capacitatea Sistemului Energetic Naţional. Mai avem nevoie şi de grupuri energetice cu pornire rapidă pe care să le putem porni atunci când condiţiile meteo nu sunt favorabile producerii energiilor regenerabile. Momentan nu le avem nici pe acestea. Există în plan construcţia unei mega-hidrocentrale, la Tarniţă-Lapustesti, în valoare de 1,6 miliarde de euro. Primele lucrări au început anul acesta, dar termenul de finalizare este incert pentru că nu sunt bani.
Ape geotermale uitate de 20 de ani
În zona oraşului Otopeni avem cele mai bune ape geotermale din România. Le-am exploatat la începutul anilor ’90 şi am obţinut energie termică, însă de mai bine de 20 de ani comoara zace îngropată şi uitată. Instalaţiile au fost furate şi vândute la fier vechi. Acum ne-am dori să reluăm exploatarea, dar nu avem bani. 8 milioane de euro, cât costă reabilitarea sondelor, sunt de negăsit.
Avem o ţară bogată şi plătim facturi tot mai mari la energie. De la 1 iulie energia s-a scumpit cu 5%. Am avea o şansă să devenim o forţă în domeniul energetic, dar nu ştim să profităm de ea.
România nu îşi utilizează resursele
Unul dintre cele mai vizibile semne ale crizei economice este paragina. În termeni de specialitate, aceasta se traduce prin decalajul dintre potenţial şi utilizarea efectivă a capacităţ ilor, iar în România zilelor noastre paragina este vizibilă la tot pasul, inclusiv în statisticile publice. Capacităţile sunt utilizate sub 50% în industrie şi agricultură, unităţile de cazare turistică sunt ocupate sub 25%, iar gradul de intermediere financiară nu trece de 45%.
Niciun domeniu din economia românească nu şi-a atins decât temporar, în perioadele de “supraîncălzire” a economiei, apogeul de potenţial. Să ne amintim doar că în anii de boom (2007-2008), pe când construcţiile trăgeau în sus producţia industrială, fabricile de ciment şi cele de confecţii metalice au atins maximul capacităţilor de producţie. Acum, unele sectoare funcţionează la cota de avarie, pe fondul scăderii cererii şi îngheţării marilor proiecte de investiţii.
Chiar şi în cel mai bun an agricol (2011) au existat aproximativ 15- 20% din terenuri nelucrate, astfel că putem spune că 80% a fost vârful de utilizare a acestui potenţial. Media multianuală oscilează între 55% şi 65%, în funcţie de zonele geografice şi de tehnologizare. Oricum, producţia medie la hectar este la jumătatea randamentelor din Franţa, Olanda sau Germania pentru că, în România, mijloacele rudimentare de cultivare a pământului sunt la ordinea zilei.
România, cu potenţialul său alimentar, ar putea hrăni 60-80 de milioane de oameni numai din producţia autohtonă, dar în ultimii ani a importat alimente de peste 3 miliarde de euro anual pentru a hrăni o populaţie de aproximativ 20 de milioane.