in

Când şi cum se vopsesc ouăle de Paşte?

Care este ziua în care, conform tradiţiei, se vopsesc ouăle de Paşte? Care sut tehnicile şi simbolurile tradiţionale? În multe zone ale ţării, cum ar fi Dobrogea, ouăle roşii se pregătesc în Joia Mare, iar pentru a le vopsi, gospodinele folosesc coji de ceapă. În Bucovina, ouăle se vopsesc în orice zi, începând cu Marţea dinaintea Paştelui, dar mai ales in zilele de joi, vineri şi sâmbăta. In Bistriţa şi Oltenia, ouăle se vopsesc doar în Vinerea mare.

In Bucovina ouăle de Pasti sunt numite cu un termen generic "merişoare" şi erau, la început, colorate numai în rosu ("roşete") pentru ca mai târziu să se răspandească şi practica vopsirii în galben ("gălbinete"), în verde ("verdete"), în albastru ("albăstrele") şi în negru ("negrete"). Alta data, culorile se obţineau numai din plante ce erau puse la macerat în Duminica Floriilor. Astăzi acest obicei este în mare parte pierdut, femeile folosind culori acrilice pentru vopsirea tuturor oualor de Pasti.

Ouăle închistrite din Bucovina

Cele mai frumoase oua de Pasti, care fac şi acum faima Bucovinei, sunt ouale inchistrite, numite impropriu oua încondeiate. Tehnica folosită este aceea a păstrarii culorii de fond şi constă în trasarea pe ou a unor desene, cu ajutorul cerii de albine topită, şi scufundarea succesivă în băi de culoare (galbenă, roşie şi neagră). Unealta folosită se numeşte chisita şi este un beţişor de lemn ce are fixată la unul din capete o pâlnie minusculă confecţionată din alamă, prin care este petrecut un fir de păr de porc.

La sfârşit, dupa "scriere" şi "imbăiere", oul se încălzeşte puţin şi, cu ajutorul unei cârpe, de asemenea uşor încalzită, se îndepartează straturile de ceară, punându-se în evidenţă desenul.

Motivele tradiţionale

Cele mai răspândite motive folosite la inchistrirea ouălor sunt crucea Paştelui, floarea Paştelui, cărarea ciobanului sau cărarea rătăcită, brâul si desagii popii, brăduţul, frunza de stejar, albina, peştele, coarnele berbecului, cârja ciobanului, steaua ciobanului, inelul ciobanului, fluierul ciobanului, "patruzeci de clinişori", vârtelniţa, creasta cocoşului, broasca, fierul plugul etc.

Vopsea naturală

In trecut culorile utilizate se obţineau din plante, fierbându-se frunzele, florile, coaja sau tulpina acestora. Iată cum se obţin diferite culori folosite, conform tradiţiei, în vopsirea ouălor:

roşu: coaja de măr dulce, frunze şi flori de măr dulce, roiba, flori de şovârf, coaja de măcieş, etc.
albastru: flori de viorele.
verde: frunze de nuc, coaja de arin, coaja şi mugur de măr pădureţ, floarea-soarelui, etc.
galben: coji de ceapă, coaja de lemn pădureţ, coaja de lemnul câinelui, coaja de mălin, etc.
negru (ouale negre simbolizează durerea lui Iisus): coaja verde a nucilor, coaja şi fructe de arin, etc.

Integral pe site-ul www.crestinortodox.ro

Iata si cateva tehnici "moderne" de vopsire a oualor:  Oua de Paste cu modele personalizate

TRIMITE PE PAGINA DE FACEBOOK A GAZETEI FOTOGRAFII CU MASA TA DE PASTE!

CELE MAI FRUMOASE VOR FI PUBLICATE PE SITE-UL NOSTRU!

 

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Deriva noii drepte

Marciana, lidera cvartetului Wilhelm la Londra