in

Cum să ne protejăm dinţii – sfaturile doctorului Covaci

Plecat de peste 30 de ani din România, doctorul Petru Covaci, originar din Timişoara, este printre cei mai cunscuţi dentişti români din Roma. A terminat facultatea de stomatologie din Timişoara, în 1976. A lucrat o vreme în România, iar în 1980 a emigrat în Germania, unde şi-a deschis un cabinet stomatologic la Dusseldorf. În 1988 a venit la Roma şi a deschis un alt cabinet. În Italia a frecventat cursuri de perfecţionare şi a obţinut un Master în chirurgie maxilofacială.

Iată sfaturile doctorului Covaci pentru o întreţinere sănătoasă a dinţilor: "Controlaţi-vă dinţii o dată la 6 luni. O carie evoluează foarte rapid. Cu cât e depistată mai repede, cu atât tratamentul e mai simplu. Dacă nu e tratată, caria ajunge să afecteze nervul, apar durerile şi dintele trebuie devitalizat.

Pericolele cele mai mari pentru dinţi sunt dulciurile, tutunul şi nespălatul pe dinţi. Cel mai important este spălatul pe dinţi de seara, după ultima masă. Mai important decât marca pastei de dinţi este periajul. Trebuie făcut de la gingie înspre dinte şi nu în sens contrar. Substanţele colutorii sunt şi ele utile, e bine să fie folosite diluate, cel mult o dată pe zi.

Dar secretul unor dinţi sănătoşi este folosirea firului interdentar, doar astfel se pot curăţa locuri în care periuţa de dinţi nu are cum să ajungă."

Despre italienii care merg în România să-şi trateze dinţii, doctorul Covaci comentează: "Probabil pentru că preţurile sunt mai mici ca aici. Nu spun că se lucrează rău în România, dentiştii români sunt la fel de pregătiţi ca cei din Occident. Problema o constituie însă materialele folosite. Metalele, de exemplu, nu sunt aceleaşi ca aici, pentru că sunt foarte scumpe. La cabinetul meu reuşesc însă să ţin preţurile sub control. Pentru români, avem preţuri speciale: reduceri de aproximativ 50 la sută."

Cabinetul doctorului Covaci, situat lângă staţia de metrou Cornelia este dotat cu aparatură de ultimă generaţie. "Aplicăm cele mai noi tehnici de radiografie computerizată completă. Pacientul are rezultatul pe loc şi imaginea i se poate trimite prin email. În prezent suntem trei medici stomatologi specialişti români la cabinet, cu specializări în implantologie, conservativă protectivă şi ortodonţie (aparate pentru copii)."

 

Cabinet Petru Covaci

Metrou Cornelia – Largo Boccea

Via Taddeo da Sessa, 12

tel. 06 6601 9505

cel. 347 349 3913 (P)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O familie de muzicieni români în Italia

Catrinel Menghia regretă că nu a putut ajunge în România. Îi este poftă de sarmale