in

De pe plajă, Radu Mazăre a aterizat pe pârtie

Una caldă, alta rece. Abia întors de pe plajele din Venezuela şi Honduras, primarul constănţean Radu Mazăre a fost pentru o săptămână şi pe pârtiile de schi în Austria.

La sfârşitul lunii decembrie şi începutul lunii ianuarie, primarul municipiului Constanţa s-a aflat în Venezuela şi Honduras, iar săptămâna trecută a fost în Austria. în vacanţele din ultima lună, Radu Mazăre a făcut kite, rafting şi schi. „În Venezuela am făcut kite, în Honduras am făcut rafting, însă îmi place foarte mult schiul. Este o pasiunea a mea, schiez foarte, foarte bine”, a susţinut primarul Constanţei.

A schiat toată ziua

Radu Mazăre, a revenit la primărie după o vacanţă petrecută în Austria, unde a schiat opt ore zilnic: „Eu schiez de rup în două. Mă trezesc dimineaţa la 7.00, schiez de la 9.00 până la 17.00. Foarte bine schiez, nu ştiu dacă se ţine vreunul dintre voi după mine, nici la jumătate din timp”. Edilul susţine că acolo este mai multă zăpadă şi că ajungea la cabana unde era cazat numai cu lanţuri montate pe roţile unui autoturism 4×4, însă austriecii „nu sunt aşa de plângăcioşi”. întrebat cum se descurcă austriecii cu deszăpezirea drumurilor, Mazăre a spus: „în primul rând nu sunt aşa de plângăcioşi. Ajungeam în căbănuţa în care stăteam cu lanţuri puse la maşină 4x 4 închiriată de acolo. Fără lanţuri la 4×4 nu ajungeam”.

S-a pierdut prin junglă

Vacanţa din Honduras era să se termine rău pentru Radu Mazăre. şi-a dorit să petreacă o vacanţă de neuitat în Venezuela şi Honduras şi chiar asta a primit. El a trecut de la extaz la agonie în momentul în care, după o tură de rafting, şi-a dat seama că i-au dispărut călăuzele. Descurcăreţ din fire, a luat jungla la picior şi a reuşit să iasă la liman. Radu Mazăre a descris ultima sa călătorie exotică drept „o experienţă cruntă”, întrucât a fost la un pas de a sfârşi prin junglă. Totul s-a petrecut în zonaLa Ceiba din nordul statului Honduras, unde primarul Constanţei a vrut să facă rafting. Vacanţa în Honduras a venit la două luni după ce Mazăre a petrecut o scurtă perioadă cu băştinaşii din Madagascar.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Foto / Protest la Consulatul de la Roma / Românii din Italia, solidari cu România

România / Peste 50% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi de salariu. Unul din cinci români ar emigra