in

Doliu în cinematografia românească. A murit Sergiu Nicolaescu!

După o viaţă dedicata filmului, actorul si regizorul Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă, în această dimineaţă, la vârsta de 82 de ani.

Complicaţiile pulmonare şi cardiace reprezintă cauza morţii regizorului. Organismul acestuia nu a mai răspuns la tratament, informează conducerea Spitalului Elias: „În ultimele 48 de ore, în evoluţia domnului Sergiu Nicolaescu au apărut complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat şi care au condus la deces azi, 3 ianuarie 2013, ora 8,20”, a anunţat purtătorul de cuvânt

A fost internat în spital timp de şase zile

Sergiu Nicolaescu fusese internat la Spitalul de Urgenţă Elias din data de 27 decembrie pentru o afecţiune digestivă cronică. Ulterior medicii i-au diagnosticat cu totul o altă boală, fiind operat laparoscopic în data de 28 decembrie. Intervenţia chirurgicală a fost impusă de evoluţia clinică în contextul afecţiunii digestive cronice benigne cunoscute. Intraoperator a fost descoperită o peritonită localizata cu punct de plecare apendicular, care a fost rezolvată laparoscopic. Intervenţia chirurgicală a decurs fără incidente. Din păcate, organismul său avea să cedeze.

Sergiu Nicolaescu s-a născut la Târgu Jiu, în data de 13 aprilie 1930. El a absolvit Universitatea Politehnica Bucureşti ca inginer mecanic, iar după absolvire a început să lucreze la filmări combinate în cadrul Studioului cinematografic Alexandru Sahia.

Marele cineast simţea că i se apropie sfârşitul

Marele cineast şi-a prevăzut, parcă, sfârşitul. Maestrul a avut cel puţin trei momente în care a anunţat acest lucru, luându-şi adio de la prieteni şi de la toţi cei care l-au iubit. În urmă cu circa trei săptămâni, pe 12 decembrie, fostul parlamentar le adresa mulţumiri colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună. Acesta le-a spus colegilor că motivul pentru care nu a mai candidat pentru un nou mandat este acela că mai are puţin de trăit.

Un alt moment prin care marele regizor a şocat atunci când a spus că speră să mai facă un film până moare. „Ne stingem cu toţii. Ne-a venit rândul. Sper să pot să mai fac măcar un film”, declara Nicolaescu la sfârşitul lunii noiembrie pentru ziarul Ring.

De asemenea, potrivit Ancăi Pandrea, marele regizor care a încetat în această dimineaţă din viaţă, ar fi simţit că i se apropie sfârşitul atunci când şi-a văzut prietenul plecat din lumea asta. „Nu eşti singur, venim şi noi!”, ar fi spus marele regizor la înmormântarea regretatului actor Iurie Darie.

Filmele cu care a făcut istorie

Cu o carieră de peste 40 de ani în cinematografie, actorul şi regizorul Sergiu Nicolaescu a jucat în mai mult de 60 de filme, majoritatea istorice sau de acţiune.

„Dacii” (1966), „Mihai Viteazul” (1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Cu mâinile curate” (1972), „Osanda” (1976), „Ultima noapte de dragoste”, „Nea Marin miliardarul” (1979), „Ciuleandra” (1985), „Mircea” (1989), „Coroana de foc” (1990), „Triunghiul morţii” (1999), „Orient Express” (2004), „15” (2005), „Supravieţuitorul” (2008).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tradiţii româneşti în oraşul La Spezia

Anul Nou a început cu scumpiri. Preţuri mai mari la energie electrică, ţigări, cafea şi tutun