in

Masca pe bază de usturoi care îți șterge 10 ani de pe chip

Există pe piață numeroase produse cosmetice cu efect de rejuvenare, însă de multe ori promisiunile de pe ambalaj nu se ridică la nivelul așteptărilor. Un ingredient pe care orice femeie îl are în bucătărie, usturoiul, este însă mult mai eficient în estomparea ridurilor, scrie unica.ro.

Iată de ce ai nevoie pentru a prepara la tine acasă o mască de față care te întinerește cu 10 ani:

– Usturoi

– Argilă albă

– Miere

– Apă rece

Cum prepari masca de față care te întinerește cu 10 ani!

Pisează usturoiul foarte bine, până când capătă consistența unei paste, adaugă o linguriță de miere și o linguriță de argilă albă. Amestecă-le. Pune pasta pe față și lasă-o să acționeze timp de 10 minute. Clătește bine cu apă rece. Cele care au utilizat această formulă susțin că efectele extraordinare se văd încă de la prima folosire.

Beneficiile usturoiului pentru frumusețe

Una dintre proprietățile acestui ingredient delicios au ca efect estomparea ridurilor. Usturoiul conține antioxidanți puternici care ajută la lupta împotriva radicalilor liberi, păstrându-ți, astfel, tenul ferm și tânăr. Conține și sulf, mineral care stimulează producția de colagen, un alt factor care ajută pielea să rămână tânără.

La rândul ei, mierea este cunoscută pentru proprietățile hidratante. De asemenea, mierea hrănește și catifelează tenul, dar are și prorpietăți antibacteriene și antiinflamatorii, împiedicând astfel apariția coșurilor.

Argila albă este foarte delicată cu pielea și este potrivită mai ales pentru pielea sensibilă. Stimulează circulația și exfoliază și curăță tenul.

CITEȘTE ȘI:

Roșu, galben, albastru sau verde? Culoarea pe care ai ales-o dezvăluie totul despre tine și personalitatea ta

5 greșeli pe care le faci când îți aplici oja

Se rade pe față ca să aibă pielea fină ca mătasea. Tu ai face asta?

Vrei un machiaj de vedetă? Învaţă să te machiezi corect în 8 paşi!

Stai cu fața într-o chiuvetă cu gheață și felii de castraveți câteva minute. Pare nebunesc, dar rezultatul e incredibil

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Medic italian: ”Acest produs ieftin și ușor de găsit, tratează ciuperca vinovată de apariția cancerului, mai eficient decât orice medicament”

Săraci cu magneți uriași: Echipe de români caută aur în râurile de lângă Padova