in

Moaștele Sfântului Petru vor fi expuse pentru prima dată în public, la Vatican

Pentru prima dată, moaștele considerate ca aparținând Sfântului Petru, primul apostol și fondator al Bisericii, vor fi scoase din grotele de sub bazilica ce-i poartă numele pentru a fi expuse în public, a anunțat un prelat al Vaticanului, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest eveniment excepțional va avea loc pentru a marca încheierea „Anului Credinței”, duminică, 24 noiembrie, în prezența Papei Francisc.

Într-un articol publicat în ediția de sâmbătă a ziarului Vaticanului, L’Osservatore Romano, președintele Consiliului Pontifical pentru noua evanghelizare, arhiepiscopul italian Rino Fisichella, a făcut cunoscut că un ultim gest ce va încorona acest an va consta în ‘expunerea pentru prima dată a relicvelor pe care tradiția le recunoaște ca fiind ale apostolului care și-a dat viața aici pentru Domnul’.

„Anul Credinței” a fost lansat în octombrie 2012 de către Papa Benedict al XVI-lea și a presupus numeroase festivități în Piața Sfântul Petru.

Osemintele au fost descoperite în timpul săpăturilor din 1940, sub pontificatul Papei Pius al XII-lea, într-o necropolă situată sub Bazilică, lângă un monument din secolul al IV-lea, construit în onoarea celui care este considerat primul episcop al Romei și primul papă.

Potrivit AFP, papii nu au confirmat niciodată că osemintele ar aparține sigur Sfântului Petru. Cu toate acestea, teste științifice efectuate în anii ’50—’60 au conchis cu mare „probabilitate” că este vorba de rămășițele pământești ale fostului pescar din Galileea, după cum a indicat Papa Paul al VI-lea în 1968.

Petru a fost răstignit cu capul în jos, între anii 64-70, în circul lui Caligula, pe locul unde sunt azi grădinile Vaticanului.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Brânzeturile Italiei (2) – Pecorino Romano

Trei motocicliști români morți într-o singură zi în Italia