Menu
in

Nunta anului la Constanța. George Teseleanu, fostul consul onorific la Ancona și deputata Cristina Dumitrache si-au unit destinele

Duminică, 7 iulie, la Constanța, fostul consul onorific al României la Ancona, George Teseleanu, s-a căsătorit cu deputata PSD, Cristina Ileana Dumitrache, evenimentul fiind considerat în oraşul de la malul mării, drept ”nunta anului”. Ceremonia religioasă a avut loc la biserica ”Sfantul Anton de Padova” din Constanța, slujba fiind oficiată în rit greco-catolic de doi preoţi – unul român şi unul italian.

Petrecerea a fost ţinută la restaurantul ”Bavaria Blu” din Mamaia, la care au participat peste 500 de invitaţi, printre care numeroşi politicieni de marcă, artişti, oameni de afaceri, jurnalişti şi mulţi invitaţi din Italia.

Naşii celor doi miri au fost preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea şi soţia, precum şi un alt cuplu, Nicolina şi Teodor Maghiar, cel de-al doilea naș fiind profesor universitar la facultatea de medicină din Oradea.

Cununia religioasă a fost programată pentru ora 16, la biserica catolică ”Sf.Anton de Padova”. Primul a venit mirele, însoţit de cei doi naşi – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi Teodor Maghiar. Mireasa a venit la biserică cu puţină întârziere faţă de ora stabilită, însoţită de cele două naşe, domnişoarele de onoare şi părinţi. Ea a fost însoţită până la altar de către tatăl sau, consilierul judeţean Ion Dumitrache.

Atmosfera a fost întreţinută de un cvartet de muzică simfonică, format din instrumentişti de la Teatrul de Operă şi Balet ”Oleg Danovski” din Constanţa.

Slujba religioasă, de rit greco-catolic, a fost ţinută în limba română, dar şi în italiană, unul dintre preoţi venit din Italia special pentru această ceremonie. Preotul italian, Antonio Panico, vicar la Taranto, a fost coleg de facultate cu George Teseleanu la Universitatea Gregoriana din Roma. ”A fost un moment deosebit pentru mine, atât ca prieten al celor doi miri, dar şi din punct de vedere religios. Am descoperit o ceremonie de rit greco-catolic deosebită, extraordinară. A fost o experienţă unică” ne-a declarant el.

Cei doi miri au atras toate privirile şi datorită ţinutelor pe care le-au avut. Realizată din dantelă, rochia Cristinei Dumitrache a fost albă, în jurul mijlocului fiind prinsă cu o curea argintie, cu trenă şi un voal care îi acoperea chipul. Buchetul deputatei a fost făcut din lăcrămioare albe, iar cele ale domnişoarelor de onoare din trandafiri. ”Să ştiţi că rochia nu a fost realizată la o mare casă de modă din străinătate. Dantela a fost adusă din Italia, e drept, dar rochia am luat-o de la un magazin din Bucureşti.” ne-a declarat Cristina Dumitrache.

Mirele şi socrul mic au avut costume croite la celebrul atelier Lardini, din Filottrano, Italia.

După ceremonia religioasă mirii au ieşit din biserică deosebit de emoţionaţi şi fericiţi. „A fost emoţionant şi frumos. Am încercat să distribuim emoţiile. A ieşit mai bine decât ne aşteptam. Eu nu m-am visat mireasă, dar a ieşit mai bine decât speram. M-am simţit extraordinar, emoţionată, ce-i drept, dar foarte fericită“, a declarat Cristina Dumitrache numeroșilor jurnalişti aflaţi la ieşirea din biserică.

La rândul său, unul dintre naşi, Valeriu Zgonea, a spus că are 30 de perechi de fini, dar că ceremonia mirilor de la Constanţa a fost specială, mai ales că o cunoaşte pe Cristina de când era copil. „Le-am urat să aibă grijă de ei, să se iubească şi să se respecte; acesta este sfatul meu pentru Cristina Dumitrache şi George Teseleanu. Este prima cununie religioasă greco-catolică şi este deosebită. Cei doi preoţi au fost deosebiţi, au spus slujba şi în italiană şi în română. Este un pas important. Le-am promis că o să fiu întotdeauna, şi la bine, şi la greu, lângă amândoi. O ştiu (Cristina Dumitrache – n.r.) de când era mică şi pentru mine este o plăcere să le fiu naş“, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Petrecerea de nuntă a avut loc la Restaurantul ”Bavaria Blu” din Mamaia, acolo unde au fost peste 500 de invitaţi.

La marele eveniment au fost prezenţi primarul Constanţei, Radu Mazăre, senatorii PSD Nicolae Moga şi Sorin Bota, deputata PNL Cristina Pocora, bună prietenă cu mireasa şi soţul ei Dan Cruceru (prezentatorul ”Poveştirilor Adevărate”, de la Acasă TV), Cristian Buşoi – preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cântăreţul Tudor Gheorghe, directorul SC RAJA SA, Felix Stroe, afaceristul Cristi Borcea, precum şi un grup numeros de oameni de afaceri italieni.

De asemenea a fost prezent și Cristian Colțeanu, fostul ambasador al României in Italia, în prezent președinte și director la General Electric GE International.

Din Italia a participat și George Bologan, consulul general al României la Milano, care le-a fost şi ofiţer de stare civilă celor doi miri, pe data de 1 iunie, la Milano.

Andi Rădiu


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3]
Exit mobile version