Menu
in

Povestea celui mai cunoscut colind de Crăciun, devenit patrimoniu UNESCO

Orașul Oberndorf bei Salzburg din Austria este locul în care a fost compus cel mai cunoscut colind de Crăciun: „Stille Nacht” sau „Silent Night”. În urmă cu 200 de ani, preotul Joseph Mohr și Franz Gruber au interpretat acest colind pentru prima dată la biserica Sfântul Nicolae din Oberndorf.

Era 24 decembrie 1818, iar preotul Mohr dădea ultimele indicații corului de copii, în legătură cu cântecele pe care trebuiau să le cânte în acea noapte, la Sfânta Liturghie. Dar când s-a apropiat de orgă ca să repete cântecele, din ea au sărit câțiva șoareci. Este limpede că rozătoarele au stricat orga și nu s-a mai putut face nimic.

Preotul a intrat în panică. Venea Crăciunul, iar el nu avea la ce să cânte. Urma să vină multă lume în seara de Ajun la biserică. Trebuia să facă ceva, așa că s-a gândit să compună un cântec care putea fi cântat la chitară.

Abătut, dar cu gândul la Iisus, Mohr s-a așezat la o masă și a început să născocească niște versuri, iar inspirația i-a venit ca o dulce alinare. Scrie repede textul și pleacă spre prietenul său, muzicianul Franz Gruber, pe care îl roagă să inventeze un cântec simplu pentru Liturghia de la miezul nopții, care poate fi cântat la chitară. În câteva ore, pe versurile preotului, Gruber compune magnificul „Stille Nacht”, devenit în scurt timp cel mai cunoscut colind de Crăciun.

În 1863, „Stille Nacht”, ale cărui versuri au fost scrise inițial în limba germană, este tradus în engleză de către John Young și Jane Campbel. De atunci, cântecul s-a răspândit în întreaga lume și a fost tradus în 180 de limbi și circulă în peste 300 de variante.

Din martie 2011, colindul face parte din patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version