Menu
in

Românii, mari consumatori de bere, peste 80 de litri consumul per capita

Can-Pack România, singura fabrică din Bucureşti în care se produc ambalaje pentru bere şi suc, a importat 15 milioane de doze de bere în prima parte a anului, pentru a face faţă cererii în creştere din partea producătorilor de bere de pe piaţa locală. „A crescut cu 10%-15% cererea pentru dozele de bere pe piaţa locală faţă de anul anterior, este o creştere pe care nu am prevăzut-o. Este un semnal că şi-a revenit consumul de bere. Şi pentru dozele de suc am avut cerere mai mare”, a declarat pentru ZF Cristian Cornea, directorul general al Can-Pack România.

Fabrica în care se produc doze de bere şi suc este un barometru local al consumului de băuturi alcoolice şi nonalcoolice. Can-Pack România produce anual 920 de milioane de doze de aluminiu pentru bere şi sucuri. „Am finalizat cu 40 de milioane de euro cifră de afaceri în primul semestru din acest an, în creştere cu 10% faţă de primul semestru din 2015”.

Can-Pack vinde 60% din ambalajele de aluminiu în România, iar restul în străinătate, contractele în afară fiind semnate în urmă cu câţiva ani, când scăzuse consumul de pe piaţa locală. În 2015, consumul de bere a crescut cu 6,5% faţă de anul precedent, revenind pe plus după doi ani de scădere.

Consumul per capita a ajuns astfel la 80 de litri anul trecut. Doar o parte din producţia de bere se vinde însă în doze de aluminiu, cea mai mare cerere fiind în prezent pentru PET.


Citiți și:

O treime dintre români, în stare de faliment. Una din trei gospodării nu-și poate plăti cheltuielile curente

Imaginea României în 2016: Reporterii străini descoperă ”Poporul din canale”

„La Repubblica” dă de pământ cu imaginea României: Aurolaci și corupție

Semnal de alarmă Istat: Italia are 4,5 milioane de persoane în sărăcie absolută

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version