Menu
in

Sondaj Daily Mail: opt din zece britanici nu vor să trăiască alături de români

Un sondaj de opinie efectuat la comanda Daily Mail relevă faptul că 82% dintre respondenți nu doresc deschiderea granițelor pentru români și bulgari. De asemenea, potrivit Daily Mail, doar unul din 20 de britanici intervievați cred că Bruxelles-ul ar trebui să facă politicile imigrație ale UK.

Cei care au răspuns sondajului spun că indiferent de sancțiunile UE, premierul Cameron ar trebui să mențină restricțiile, pentru a servi interesului național. De asemenea, 85% dintre respondenți cred că imigrația pune presiune pe serviciile sociale și pe spitalele britanice.

Sondajul mai relevă că doar 11% dintre britanici au încredere în conservatori, în ceea ce privește imigrația, cu șase procente mai puțini decât în laburiști și cu 11% decât în UKIP.

Și germanii cer noi restricții pentru imigranții români și bulgari

Mai mult, 79 de procente, se arată în Daily Mail, spun că nu au fost consultați corespunzător cu privire la politicile pentru imigrație, în cazul fostului guvern laburist, care ar fi adus, în opinia cotidianului amintit, 2,5 milioane de imigranți în Marea Britanie.

De asemenea, 77% dintre respondenți sunt de părere că imigrația a afecatat capacitatea tinerilor britanici să obțină un loc de muncă. Nigel Mills, parlamentar de Amber Valley, a propus, de curând, extinderea restricțiilor pentru români și bulgari până la sfârșitul anului 2018. Dar ministrul Imigrației, Mark Harper, a spus că acest lucru ar fi o încălcare a tratatelor semnate de guvernul laburist.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version