Menu
in

Străinii, discriminaţi de Auditel

Ce programe tv urmăresc imigranţii, ȋn Italia? Greu să spun, având ȋn vedere că pentru Auditel, compania care calculează preferinţle publicului telespectator, imigranţii nu există.

Auditel a instalat ȋn casele a cinci mii de familii italiene dispozitive capabile să ȋnregistreze cine se uită la televizor şi la ce se uita. Eşantionul a fost ales pornind de la listele persoanelor cu drept de vot în Italia, excluzându-i automat pe cetăţenii străini.

De acest caz se ocupă acum Autoritatea antitrust, care  ar trebui să asigure respectarea concurenţei libere, după ce SKY a semnalat anomalia. Televiziunea satelitară este de părere că sistemul Auditel nu este fo

arte transparent şi că favorizează, de fapt, cele două principale grupuri media, RAI şi Mediaset. Faptul că din calcul sunt excluse cinci milioane de imigranţi care trăiesc în Italia, ar fi unul din principalele defecte ale sistemului.

Miza este enormă, deoarece pe datale Auditel se decid investiţiile publicitare. Studiul Autorităţii Antitrust va dura până la sfârşitul anului, şi atunci vom putea şti dacă şi ȋn ce măsură telespectatorii imigranţi vor fi luaţi ȋn calcul.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version