in

Victor Rebengiuc, în rolul unui rege în noul videoclip al trupei Vama

Videoclipul celui mai nou single Vama, “Copilul care aleargă către mare”, îl are ca protagonist pe Victor Rebengiuc, cunoscutul actor interpretând rolul unui rege singur şi trist.

Pentru prima dată actor într-un videoclip muzical, Victor Rebengiuc a acceptat invitaţia formaţiei Vama de a interpreta rolul unui rege singur şi trist. “Am acceptat pentru că îl cunosc pe Tudor încă de mic, de când era student, şi pentru că mi s-a părut scenariul interesant, incitant şi era o experienţă nouă pentru mine. A sosit momentul noilor experienţe pentru mine. Personajul meu e un rege chinuit, care a pierdut totul sau aproape totul şi care îşi găseşte ultimul refugiu în amintirea despre copilăria lui”, spune Victor Rebengiuc.

Tudor Chirilă, regizor şi scenarist

Tudor Chirilă este scenarist şi regizor al noului videoclip Vama. De altfel, “Copilul care aleargă către mare” reprezintă debutul regizoral al lui Tudor Chirilă. “Victor Rebengiuc a fost pentru mine Regele acestui videoclip din prima clipă în care m-am gândit la scenariu. Întotdeauna o tipologie sau un actor îşi face loc în mintea mea când scriu câte o schiţă sau o poveste. M-am îndreptat oarecum sceptic către Teatrul Bulandra, într-o dimineaţă, acum vreo două săptămâni. Am fost emoţionat când i-am prezentat proiectul, pentru că, pe măsură ce vorbeam, mă convingeam şi mai tare că el este regele. Când a acceptat, am răsuflat uşurat. Apoi, la câteva secunde după ce am părăsit cabina lui, m-am simţit deodată apăsat de responsabilitatea pe care tocmai mi-o făcuse cadou. Pentru mine şi colegii mei, participarea lui Victor Rebengiuc la videoclipul nostru este o onoare şi o mare bucurie”, spune Tudor Chirilă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

New York/ “Carul cu boi” de Nicolae Grigorescu, vândut pentru 104.000 de dolari la licitaţie

VIDEO/UPDATE Drama Loredanei, soţia românului mort în timpul inundaţiilor