Menu
in

VIDEO/ După Burj din Dubai şi Empire State Building, celebrul “Spiderman” a escaladat Intercontinentalul din Bucureşti

Celebrul căţărător urban francez Alain Robert, supranumit "Spiderman", a escaladat vineri la prânz hotelul Intercontinental din centrul Capitalei, sub privirile câtorva sute de bucureşteni curioşi, care au asistat la ineditul eveniment- transmite Agerpres.

Hotelul, cu 22 de etaje şi o înălţime de 77 de metri, nu a reprezentat nici pe departe cea mai mare provocare pentru temerarul francez, care a urcat, în primăvara acestui an, pe cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa din Dubai, de 828 metri.

În vârstă de 49 ani, Alain Robert, un alpinist cu un fizic deloc impresionant (1,65 m şi 50 kg), căsătorit şi tatăl a trei copii, a escaladat până în prezent, fără sisteme de siguranţă, aproximativ 100 de clădiri în întreaga lume, fiind de cele mai multe ori arestat la finalul ascensiunilor, pentru care nu avea autorizaţie.

De această dată, însă, el a efectuat o căţărare autorizată, primind în acest sens acordul autorităţilor române, după ce a acceptat să poarte o coardă de siguranţă. La final, el i-a salutat pe bucureştenii care l-au încurajat pe parcursul ascensiunii.

"Mie îmi place să urc liber, fără echipamente de siguranţă, însă câteodată nu am de ales. În marea majoritate a ascensiunilor mele, însă, am urcat însă fără coardă de siguranţă. E adevărat, de câteva ori am şi căzut", a precizat francezul, care a dezvăluit şi motivul pentru care îşi asumă asemenea riscuri: "Este mai bine să fac asta decât să am o viaţă plictisitoare. M-am născut să fiu căţărător".

Printre cuceririle căţărătorului francez se mai numară clădirile Empire State Building (New York), Willis Tower (Chicago), Turnurile Petronas (Kuala Lumpur) sau Tour Montparnasse (Paris).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version