in

Expertul răspunde/ “Colf” şi “badante”- cum este plătit concediul de maternitate?

Au intrat în vigoare noi reguli cu privire la retribuţiile în concediul de maternitate. Menajerele şi îngrijitoarele, aşa numitele “colf” şi “badante”,  la fel ca toate celelalte lucrătoare, au dreptul şi obligaţia de a nu lucra când devin mame.

Legea prevede cinci luni de concediu de maternitate. În mod normal, două înainte de  naştere şi trei după. Prezentând însă un certificat medical care exclude riscurile, lucrătoarele pot alege să lucreze cu până o lună înainte de naştere pentru ca apoi să rămână acasă trei luni.

În acest răstimp menajerele şi îngrijitoarele vor primi o indemnizaţie echivalentă cu  80% din retribuţia medie lunară. Retribuţia va fi plătită de Inps, care a publicat valorile retribuţiilor convenţionale orare pe baza cărora se calculează indemnizaţia pentru 2011. Iată-le:

– 6,50 Euro pentru retribuţiile orare efective de până la 7,34 Euro

– 7,34 Euro pentru retribuţiile orare efective mai mari de 7,34 Euro şi de până la 8,95 Euro

– 8,95 Euro pentru retribuţiile orare efective mai mari de 8,96 Euro

– 4,72 de Euro pentru raporturile de muncă cu orar de peste 24 ore săptămânal.

Indemnizaţia revine însă numai lucrătoarelor care au acumulat 52 de săptămâni de muncă regulamentară (chiar şi în alte sectoare) în cei doi ani anteriori naşterii, sau 26 de săptămâni în anul precedent începerii concediului de maternitate. Prin săptămână de muncă se înţeleg cel puţin 24 de ore lucrate.

 

EP

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

„Lega Nord” vrea să taxeze economiile imigranţilor

Lucca- O familie cu trei copii cere casă socială de la Primărie