Menu
in

Ghid pentru românii care vor să se angajeze în Italia, publicat de Ministerul Muncii de la București

Ministerul Muncii a publicat recent un ghid pentru românii care vor să se angajeze în străinătate, inclusiv în Italia, care precizează ce salarii pot primi şi ce avize trebuie să obţină pentru a putea munci legal, scrie Adevărul.

Cetăţenii români se pot angaja în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii italieni, fără a fi necesară obţinerea unei autorizaţii de angajare (permis de muncă). De asemenea, se bucură de aceleaşi drepturi la locul de muncă.

Contractul sezonier de muncă agricolă, încheiat pe durată determinată, poate viza: executarea de lucrări pe termen scurt, sezoniere sau ocazionale; executarea mai multor lucrări sezoniere şi / sau mai multor faze de lucru, distribuite pe tot parcursul anului, cu o garanţia minimă de ocupare de cel puţin 100 de zile într-un an; în situaţia în care se depăşesc 180 de zile efective de muncă în cursul unui an, lucrătorul poate solicita transformarea contractului cu durată determinată în contract cu durată nedeterminată, cu excepţia cazului în care părţile au convenit să renunţe la această posibilitate.

Lucrătorii sezonieri trebuie să obţină de la autoritatea competentă (Agenzia delle Entrate) codul fiscal (codice fiscale). şi să solicite înscrierea în Registrul de evidenţă a populaţiei/”Anagrafe” de la nivelul Primăriei locale, în caz de şedere în Italia pentru o perioadă mai mare de 3 luni.

Pentru şedere de până la 3 luni, pot solicita înscrierea în Registrul temporar de evidenţă a populaţiei.

Salariul minim în agricultură este stabilit prin contractele provinciale de muncă (nu poate fi inferior celui stabilit prin contractul colectiv aplicabil la nivel naţional: 874,65 euro – încadrare profesională gradul 3; 1.173,06 euro – gradul 2; 1.286,25 – gradul 1).

În contractul pe durată determinată nu sunt prevăzute preavizul şi încetarea anticipată.

Pentru a putea beneficia de pensia pentru limită de vârstă este necesar să fi lucrat cel puţin 20 de ani (stagiu minim de cotizare) şi să fi împlinit vârsta de 67 de ani. Persoanele care, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2019 şi 31 decembrie 2021, au cel puţin de 62 de ani şi un stagiu cotizare de cel puţin 38 de ani se pot pensiona anticipat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version