Menu
in

În Italia ce aleg: avocat sau sindicat?

De multe ori poate vi s-a întâmplat să vă întrebaţi ce este mai bine să alegeţi pentru un proces în Italia: un avocat sau un sindicat? Sigur, veţi spune că sunt subiectivă, întrucât fac parte din prima categorie.

Voi încerca însă să enumăr (pe cât cu putinţă obiectiv) avantajele şi dezavantajele celor două categorii mai sus menţionate.

Avocatul: alegeţi cu grijă avocatul care să vă reprezinte drepturile! Nu uitaţi că avocaţii trebuie mereu plătiţi pentru activitatea lor, fie ea o simplă consultanţă juridică, fie o activitate judiciară, sau extrajudiciară. Avocaţii pot însă lucra şi gratuit, însă este o alegere strict personală.

În Italia sunt foarte mulţi avocaţi, probabil cei mai mulţi din Europa, astfel încât, după placul fiecăruia, sunteţi liberi să alegeţi un avocat vorbitor de limba română sau nu, în funcţie de capacitatea fiecăruia de a înţelege mai bine sau mai puţin bine limba italiană. Încă de la început este bine să cereţi lămuriri cu privire la onorariile avocatului. Fiţi mereu atenţi la ceea ce semnaţi: contracte, acorduri economice. Citiţi bine fiecare cuvânt şi, pentru ceea ce nu înţelegeţi, cereţi lămuriri.

Sindicatele: în general sindicatele lucrează cu un număr mare de clienţi (ceea ce nu mereu este un bine). Procesele costă mai puţin, cel puţin iniţial. Totuşi, verificaţi bine ce onorarii finale vor obţine sindicatele de pe urmă dosarului dumneavostră. Verificaţi cu exactitate cota parte a sindicatelor, a avocaţilor daţi de sindicate şi calculaţi dacă nu e mai bine să luaţi un singur avocat care la final vă poate costa mai puţin! Alegeţi sindicatul/avocatul cu care puteţi comunica!

Aveţi dreptul să fiţi mereu informaţi despre evoluţia procesului dumneavostră, aveţi dreptul la copii după acte, aveţi dreptul să participaţi la fiecare şedinţă de judecată!

Aşa cum alegeţi medicul, aşa trebuie să alegeţi şi avocatul/sindicatul. Trebuie să vă placă, trebuie să vă asculte, trebuie să vă găsească “leacul” pentru problema dumneavostră. În Italia procesele durează mult mai mult decât în România, dar bine informaţi şi ţinuţi la curent, puteţi urmări procesul dumneavostră atât din sala de judecată cât şi prin intermediul internetului: http://pst.giustizia.it/PST/. (Nu-i aşa că puţine sindicate şi puţini avocaţi v-au spus că există acest site?!)

Un avocat poate fi mai scrupulos în munca să, întrucât are interesul să vă aibă drept clienţi în timp ce sindicatele lucrează cu numere/ categorii de lucrători.

Sigur, veţi găsi atât avocatul – arogant cât şi funcţionarul de la ghişeul sindicatului care nu mai are răbdare. Alegeţi cu grijă ceea ce este mai bun pentru dumneavostră! Consultaţi Barourile şi verificaţi dacă avocaţii sunt înscrişi în Barouri! Alegeţi sindicatele cu experienţă/ avocaţii cu experienţă! Citiţi de mii de ori acordurile/contractele semnate cu sindicatele/avocaţii, orice cuvânt trebuie să vă fie clar şi orice nelămurire clarificată după fiecare întâlnire.

Dacă nu înţelegeţi, întrebaţi, nu plecaţi de la o întâlnire fără să aveţi limpede şi clară situaţia dumneavoastră! Nu există răspuns la întrebarea de mai sus: doar trebuie să fiţi atenţi şi exigenţi!

Avv. Dr. Simona Vlad

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version