Menu
in

Noi reguli de înmatriculare a maşinilor în Uniunea Europeană

Comisia Europeană a adoptat pe 3 aprilie 2012 un nou regulament cu privire la înmatricularea maşinilor în Uniunea Europeană. Noua normativă, care prevede o simplificare a procedurii de înmatriculare şi eliminarea unor taxe, ar putea intra în vigoare peste un an în toate statele membre.

Regulile vor fi aplicate şi în cazul celor care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă ţară a Uniunii Europene, anunţă reporterntv.ro preluat de Jurnalul.ro. În plus, cei care lucrează într-un alt stat al blocului comunitar şi folosesc un automobil înmatriculat de angajator nu vor mai trebui să il înscrie şi în ţara lor de origine. 

În prezent, potrivit estimărilor Comisiei Europene, este nevoie, în medie, de cinci săptămâni pentru încheierea procedurilor, iar costul unei înmatriculări este estimat la 400 de euro.

Noul regulament nu reuşeşte însă să scoată definitiv reînmatricularea în cazul rezidenţei unei persoane într-un alt stat membru. În această situaţie, proprietarul maşinii va trebui să  înregistreze maşina în noua ţară de rezidenţă în termen de şase luni.

Prevederile noului regulament adoptat de Comisia Europeană:

• cetăţenii care îşi petrec o parte din an într-o reşedinţă de vacanţă dintr-o altă ţară din UE nu vor mai fi nevoiţi să-şi reînmatriculeze automobilul în această ţară;
• cetăţenii care se mută definitiv într-o altă ţară a UE vor avea la dispoziţie 6 luni să-şi reînmatriculeze automobilul în această ţară;
• cetăţenii care cumpără sau vând un automobil de ocazie în altă ţară a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare şi cu probleme administrative;
• cetăţenii care lucrează într-o altă ţară a UE şi folosesc un automobil înmatriculat de angajator în ţara respectivă nu vor mai trebui să-l înmatriculeze în ţara lor de origine;
• societăţile de închirieri auto vor putea transfera autoturisme într-o altă ţară a UE în perioada concediilor fără a le reînmatricula (de exemplu, închiriind aceleaşi autoturisme pe litoral în timpul verii şi în Alpi în timpul iernii). Acest lucru ar trebui să reducă preţurile de închiriere a automobilelor;
• acelaşi principiu se aplică în cazul întreprinderilor: autovehiculele, autobuzele, camionetele şi camioanele ar trebui înregistrate în statul UE în care se află sediul întreprinderii, iar celelalte ţări ale UE trebui să accepte acest lucru;
• autorităţile de înmatriculare vor coopera tot mai mult între ele, facilitând astfel identificarea şi urmărirea autovehiculelor furate. Va deveni astfel imposibilă înmatricularea unui automobil furat într-o altă ţară din UE;
• multe controale vor fi eliminate cu totul, autorităţile primind informaţiile tehnice necesare cu privire la autovehicul direct de la colegi lor din ţara în care acesta este deja înmatriculat.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version