Menu
in

Proceduri simplificate pentru călătoria în străinătate a cetățenilor români minori. Iată noutățile

Poliția de Frontieră Română informează că începând cu data de 06.10.2016 pune în aplicare noile reglementări privind condițiile de ieșire din România ale cetățenilor români minori, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169 din 30.09.2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Astfel, din punct de vedere al atribuțiilor Poliției de Frontieră, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului (61) care prevede că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România. Dovada domiciliului sau a reședinței în străintate se face cu documente oficiale care atesta acest fapt.

Legea 248/2005, în forma inițială, nu prevedea posibilitatea ca minorul cu domiciliul/reședința în străinătate să părăsească România în lipsa acordului părintelui/părinților/reprezentantului legal.

În situația în care minorul respectiv călătorește în altă țară decât în cea în care își are domiciliul sau reședința, însoțit de către un părinte sau un alt însoțitor major, actul normativ menține în continuarea necesitatea ca părintele/părinții/reprezentantul legal să își dea acordul cu privire la călătoria minorului. Respectivul acord este materializat într-o declarație care are forma și conținutul stabilite de lege.

A doua modificare majoră pe care o vizează actul normativ este faptul că valabilitatea declarației date de către părinte/părinți/reprezentantul legal pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi maximum 3 ani.

Potrivit formei inițiale, era obligatorie o declarație autentificată pentru fiecare ieșire din România a minorilor, care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinație, data plecării și data sosirii din călătorie.

De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană.

Totodată, Poliția de Frontieră Română amintește că rămân în vigoare celelalte condiții prevazute de Legea 248/2005 privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate și normele metodologice de aplicare a acesteia, în sensul că aceştia pot ieşi din ţară în aceleaşi condiţii ca şi persoanele adulte, în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani)/carte de identitate electronica – numai dacă sunt însoţiţi de o persoană fizică majoră şi cu acordul părinţilor. De asemenea, însoțitorii minorilor, alții decât părinții, trebuie să prezinte la controlul de frontieră și extrasul de cazier judiciar.

CITEȘTE ȘI:

Ai lucrat în străinătate și îţi lipsesc ani de vechime pentru a căpăta o pensie în ţară? Vei putea să îţi cumperi diferența

Lucrezi la negru și te simți exploatat? Iată ce trebuie să faci

Roaming suspendat în UE din 2017, dar nu și pentru turiști

Italia: cum se obține și cine are dreptul la scutirea de ”ticket sanitario”

Italia, contractul de închiriere, de ce este importantă înregistrarea? Noutăți 2016

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version