in

Românii pot cumpăra vechime pentru pensie şi în 2018. Cei din străinătate pot desemna prin procură specială o persoană care să semneze contractul

Românii care n-au ajuns încă la vârsta de pensionare pot să-și plătească retroactiv contribuția la pensii pentru cinci ani, dacă au perioade în care n-au fost asigurați în niciun sistem autohton. Astfel, persoanele interesate pot să încheie contracte cu casele teritoriale de pensii până la finele anului 2018, termenul de 31 decembrie 2017 fiind prelungit recent, prin lege, cu încă un an.

Până la finalul anului 2018, românii au ocazia temporară de a achita retroactiv contribuţia la pensii pentru perioade anterioare în care n-au fost asiguraţi în niciun sistem de pensii, însă numai în limita a cinci ani.

Orice persoană care încă nu a ieşit la pensie şi care are perioade anterioare neasigurate în niciun sistem de pensii, poate cumpăra vechime în muncă în limita a cinci ani anteriori datei încheierii contractului de asigurare. Perioadele pentru care se fac plăţi retroactive sunt „valorificate pentru stabilirea pensiei pentru limită de vârstă, a pensiei anticipate, a pensiei anticipate parţiale şi a pensiei de invaliditate”, a precizat, pentru avocatnet.ro, Gabriela Pintea, consilier juridic. Mai precis, plata retroactivă a contribuţiei permite completarea stagiului de cotizare pentru obţinerea acestor tipuri de pensii în sistemul public.

Iniţial, ultima zi de plăţi retroactive urma să fie 27 aprilie 2017, însă Guvernul şi Parlamentul au prelungit succesiv acest termen, întâi până la 31 decembrie 2017 şi apoi până la 31 decembrie 2018. Dacă spre finele anului viitor vor exista numeroase solicitări ale cetăţenilor pentru o nouă prelungire, este posibil ca Executivul sau Legislativul să ia serios în calcul această variantă.

Plata retroactivă pentru românii din străinătate

Contractul de asigurare se poate încheia şi de către un individ mandatat (adică desemnat prin procură specială) de către persoana interesată de plata retroactivă a contribuţiei. În acelaşi timp, plata se poate face inclusiv prin virament într-un cont bancar indicat de casa teritorială de pensii.

Suma de plată crește anual

În momentul în care a apărut prima lege care permitea cumpărarea de vechime, suma de plată pe ultimii cinci ani era de puțin peste 15.000 de lei, în funcție de valoarea punctului de pensie din ultimii cinci ani pentru care fusese dat actul normativ, respectiv Legea nr. 186/2016. Ulterior, suma de plată pe cei cinci ani de muncă ce puteau fi cumpărați a început să crească, deoarece calculele s-au făcut la valoarea crescândă a punctului de pensii. Anul acesta, cine cumpără vechime retroactiv sau a cumpărat deja pe termenul maxim de cinci ani prevăzut de lege a plătit aproximativ 18.000 de lei, aproape 4.000 de euro. Anul viitor suma crește. Cine plătește aceste sume va fi asigurat la nivelul pensiei minime, adică atunci când va ieși la pensie, pentru perioada cumpărată retroactiv, omului îi revine pensia minimă pe respectiva perioadă. Tocmai de aceea, legiuitorul a precizat că aceasta este suma minimă de plată retroactiv. Cine vrea să se asigure pentru o pensie mai mare poate să plătească mai mulți bani la Casa de Pensii, dacă își permite să facă acest lucru.

Unde se poate încheia contractului de asigurare

Contractul de asigurare se poate încheia cu casa de pensii de la domiciliul/reşedinţa persoanei interesate. De exemplu, dacă persoana interesată stă în judeţul Prahova, aceasta trebuie să se adreseze casei locale de pensii din judeţ care este cea mai apropiată de domiciliul ei.

În perioada stabilită de lege pentru încheierea contractelor de asigurare (27 octombrie 2016 – 31 decembrie 2018), persoanele interesate de plata retroactivă a contribuţiei pot încheia mai multe contracte de acest fel. „Întrucât legea nu interzice, persoanele interesate pot încheia (…) unul sau mai multe contracte de asigurare socială, pentru perioade diferite”, a lămurit Gabriela Pintea, cu precizarea că cerinţa de bază „este aceea ca aceste perioade să nu depăşească cinci ani anteriori datei încheierii contractului”.

Fiecare persoană interesată poate plăti retroactiv pentru una sau mai multe perioade anterioare neasigurate, la alegere, în limita celor cinci ani. De exemplu, dacă o persoană vrea să achite pentru o singură lună, atunci achită pentru o singură lună, iar dacă o altă persoană vrea să achite pentru un an, atunci achită pentru un an.

Doar ultimii cinci ani pot fi cumpăraţi

Plata retroactivă pentru contribuţia la pensii este valabilă pentru perioade anterioare neasigurate, însă numai în limita a cinci ani. Concret, plata se poate face pentru perioade cuprinse între data încheierii contractului de asigurare socială cu casa de pensii şi ultimii cinci ani anteriori acestei date. De exemplu, o persoană care încheie astăzi contractul de asigurare poate face plăţi retroactive pentru perioada cuprinsă între decembrie 2012 şi decembrie 2017. Aşadar, de exemplu, nu se pot face plăţi retroactive pentru anul 2002 sau pentru anul 1995. Perioadele pentru care se poate face plata retroactivă trebuie neapărat să fie neasigurate (adică să nu se fi plătit deja pentru ele contribuţia la pensii sau în timpul lor persoana interesată să nu fi fost obligată la asigurarea în sistemul public de pensii).

Pensionarii nu pot plăti retroactiv contribuţia

Persoanele pensionate nu pot face plăţi retroactive. Plata retroactivă a contribuţiei la pensii este strict pentru completarea stagiului de cotizare (sau, în alte cuvinte, a vechimii în muncă). Stagiul de cotizare este necesar pentru a obţine pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată, pensia anticipată parţială şi pensia de invaliditate, potrivit Legii nr. 263/2010. De exemplu, un bărbat născut în noiembrie 1970 poate obţine pensia pentru limită de vârstă în noiembrie 2035, însă numai dacă are cel puţin 15 ani de stagiu de cotizare (adică 15 ani munciţi legal). Vârsta standard de pensionare poate fi redusă, de exemplu, pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și de 63 de ani pentru femei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alungați de corupție: peste 15.000 de medici și 15.000 de cercetători au plecat la muncă în străinătate

Şoferi români la Parma, blocaţi de carabinieri şi ameninţaţi cu concedierea în prag de Sărbători