Menu
in

Amețești când te ridici în picioare? Cauze și pericole

Amețeala, îndeosebi dimineața, atunci când te ridici brusc din pat, este specifică femeilor. Uneori nu constituie un motiv de îngrijorare, alteori este semnalul unei boli, care poate fi chiar și gravă.

Starea de vertij, specifică momentului când se schimbâ poziția corpului de la culcat la poziția „în picioare”, provine, în general, de la o situație denumită hipotensiune arterială ortostatică.

În general, hipotensiunea arterială ortostatică se instalează atunci când scade tensiunea arterială. La trecerea din poziția culcat la poziția ortostatică (în picioare), inima accelerează pulsul, de obicei cu 10 bătai pe minut. Accelerarea pulsului se asociază cu o îngustare a vaselor care duc sângele la creier.

Iată cateva cauze ale hipotensiunii ortostatice:

1. Sarcina – în primele 24 săptămâni de sarcină, presiunea sistolică scade cu 10 mm Hg, iar cea diastolică cu 10 -15 mm Hg.

2. Unele medicamente – unele diuretice, antihipertensive, beta-blocanți, antidepresive triciclice; sildenafil (Viagra) în special în asociere cu nitroglicerina; narcoticele și alcoolul pot cauza hipotensiune ortostatică.

3. Boli cardiace – bradicardia (frecvența cardiacă scăzută), insuficiența cardiacă, infarctul miocardic și tulburările de funcționare ale valvelor cardiace. Hipotensiunea arterială ortostatică poate fi și un semn precoce pentru o viitoare ateroscleroză, care îngreunează funcționarea inimii și chiar poate duce la un stop cardiac. Ca urmare, ea este semnalul unui posibil pericol, dar asta în situația când fenomenul se repetă sistematic și, mai ales, când este asociat și cu o stare generală de rău.

4. Tulburări hormonale – hipotiroidism sau hipertiroidism, boala Addison (insuficiența suprarenaliană lentă), hipoglicemie (nivel scăzut de glucoză în sânge) și, în unele cazuri, diabet.

5. Deshidratare – febra, vărsăturile, diareea severă, excesul de diuretice sau de exerciții fizice pot duce la deshidratare. Aceasta poate cauza slăbiciune, amețeli și oboseală. O complicație potențial fatală a deshidratării este șocul hipovolemic – diminuarea volumului sanguin circulant cauzează o scădere bruscă a tensiunii arteriale și corespunde reducerii cantității de oxigen ce ajunge la țesuturi. În absența unui tratament, șocul hipovolemic poate provoca moartea în câteva minute sau ore.

6. Hemoragie – o pierdere importantă de sânge, cauzată de un traumatism sau de o hemoragie internă reduce cantitatea de sânge din organism, ducând la scăderea importantă a tensiunii arteriale.

7. Septicemia (infecția generalizată) – deseori, infecțiile pulmonare sau urinare reprezintă cauza septicemiei, care poate duce la o scădere potențial fatală a tensiunii arteriale, numită șoc septic.

8. Reacție alergică – șocul anafilactic este o reacție alergică potențial fatală ce survine la persoanele cu alergie la unele medicamente (penicilina), alimente (alune) sau la înțepăturile unor insecte (albine sau viespi). Șocul anafilactic se caracterizează prin tulburări respiratorii, urticarie, prurit, inflamarea limbii și scăderea tensiunii arteriale.

9. Deficiențele nutriționale – lipsa vitaminei B 12 și a acidului folic poate cauza anemie, care la rândul său, este o posibilă cauza de hipotensiune arterială.

CITEȘTE ȘI:

Astenia de toamnă. De ce apare și care sunt remediile

Șase beneficii miraculoase ale consumului de miere

Este apa minerală sănătoasă sau nu? Iată cele 5 mituri

Beneficiile usturoiului, precauții și contraindicații

Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, românul inclus alături de Einstein în TOP 500 GENII ale secolului XXI

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version