in

Bolile de stomac ucid peste un milion de europeni anual. Iată cum se manifestă

Sindromul de intestin iritabil, alături de boala de reflux gastroesofagian, infecția cu Helicobacter Pylori și litiaza biliară sunt cele mai frecvente tulburări gastrointestinale, cu o prevalență crescută în rândul populației din sud-estul Europei. Afecțiunile digestive și hepatice în cauză sunt responsabile pentru aproximativ 1 milion de decese în rândul populației de toate vârstele din Europa, și sunt asociate cu costuri substanțiale pentru sistemele de sănătate, avertizează United European Gastroenterology Research.

Bolile de stomac apar în urma alimentaţiei nesănătoase, a stresului sau a neglijării unor afecţiuni vechi. Este important să recunoaşteţi primele semne ale bolii şi să mergeţi urgent la medic.

Sindromul de intestin iritabil

Sindromul de intestin iritabil afectează 10-15% din populația globului, majoritatea pacienților având până în 50 de ani. Aproximativ 2,5-3 milioane de români prezintă sindrom de intestin iritabil, prevalența în rândul femeilor fiind de două ori mai ridicată decât în rândul bărbaților.

„Sindromul de intestin iritabil este caracterizat prin tulburări de motilitate și hipersensibilitate intestinală, consecință a perturbării funcției neuronale la nivelul axei creier-intestin. Stresul și stilul de viață modern reprezintă factori majori incriminanți în apariția acestei afecțiuni, care perturbă peristaltismul (mișcarea mușchilor intestinali), alterează permeabilitatea intestinală, induce o hipersensibilitate a receptorilor viscerali și accentuează percepția neplacută a unor fenomene fiziologice precum deplasarea gazelor în intestine sau contracțiile intestinale”, declara dr. Ruxandra Posoiu, medic primar gastroenterologie, hepatologie.

Afecțiunea nu are o vindecare completă, dar tratamentul personalizat poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. Printre cele mai comune remedii împotriva acestei afecțiuni se numără suplimentele alimentare din fibre, laxativele, antispasticele, probioticele și chiar antidepresivele, pentru inhibarea durerii. Un rol important îl joacă și alimentația, cafeaua, alcoolul, lactatele și grăsimile fiind considerate iritante pentru colon.

Boala de reflux gastroesofagian

Boala de reflux gastroesofagian este o suferință comună, aproximativ 40% din populație prezintă pirozis (senzație de hiperaciditate care urcă din stomac prin esofag). Problema se manifestă prin arsuri, eructații, regurgitații, durere în piept.

În cazul acestei boli, apar dureri sau arsuri sub stern, care se amplifică după masă sau în poziţia culcat. Dacă refluxul apare doar de câteva ori pe an nu se impune tratament, altfel însă e important să fie fie tratat. Netratată, afecţiunea poate duce la o esofagită de reflux. „Acestă agre­siune acidă se traduce prin alterarea epiteliului esofagian, care duce la apariţia de cicatrici care împiedică înaintarea mâcării prin esofag”, explică gastroenterologul.

Alimentația corectă e esențială

Principalii factori care pot cauza sau agrava simptomatologia bolii de reflux gastroesofagian sunt: alimentaţia incorectă, stresul, sedentarismul, obezitatea şi fumatul.

Pe lângă disconfortul imediat resimţit ca durere sau arsură gastrică, persoanele care suferă de boala de reflux gastroesofagian se mai pot confrunta cu probleme digestive, tuse şi insomnii.

Cum se face tratamentul

Primele medicamente care se administrează de regulă în BRGE sunt diferite tipuri de antiacide care neutralizează acidul pe moment, dar nu pot vindeca inflamația esofagiană. Ca efecte adverse, acestea pot cauza constipație sau diaree. Dacă nu obțineți ameliorarea simptomelor cu aceste medicamente în câteva zile, medicul vă va recomanda medicamente care reduc producerea de acid gastric. Efectul lor nu este atât de rapid precum al antiacidelor, dar este de mai multă durată și sunt capabile să vindece inflamația mucoasei si să prevină apariția complicațiilor.

Infecția cu Helicobacter pylori

Helicobacter pylori, care dă cea mai frecventă infecţie din lume, este o bacterie spiralată care colonizează mucoasa stomacului şi a duodenului, rezistând într-un mediu extrem de acid. Această bacterie se dezvoltă în pereţii interni ai stomacului, iar oamenii de ştiinţă declară că ea afectează aproape jumătate din populaţia de pe Terra și este cel mai important factor de risc pentru cancerul de stomac, recunoscut la ora actuală. Transmiterea se face prin scaun si saliva, si este strans legata de statutul socio-economic si conditiile de trai precare.

Simptomele inlcud dureri în capul pieptului legate de alimentaţie, adică apar la anumite tipuri de alimente sau, din contră, cedează la consumul anumitor alimente; balonare imediat după masă; senzaţia de saţietate precoce; greaţă; alte tulburări gastrice (indigestie).

Tratamentul acestei infecții constă într-o cură cu antibiotice.

Litiaza biliară

Litiaza biliară reprezintă prezența de calculi (pietre) în interiorul vezicii biliare (colecistului) și a căilor biliare (conducte anatomice care transportă bila de la ficat la intestin).

Prezența acestora este semnalată prin durere ascuţită care porneşte din capul pieptului şi coboară spre partea dreaptă, sub coaste. Durerea se poate agrava după masă. Aceste formaţiuni apar ca urmare a unei diete bogate în grăsimi sau a disfuncţiei vezicii biliare.

În timpul puseelor dureroase se pot administra antispastice, antialgice, antiemetice (împiedică vărsătura) cu rol în ameliorarea simptomatologiei. „Această medicație, însa, nu va face ca ‘pietrele’ să dispară, pacientul prezentând în timp alte și alte pusee dureroase, cu dezvoltarea complicațiilor infecțioase (colecistită acută, gangrenă, perforație), mecanice (migrarea unui calcul în coledoc cu apariția icterului), etc. De aceea tratamentul chirurgical este indicat de la început, de îndată ce pacientul află că este purtatorul unor calculi asimptomatici sau simptomatici – bineînțeles intervenția este mai facilă ,riscul unei conversii din chirurgie laparoscopică în deschisă este mai mic. Pacientul nu trebuie să aștepte complicațiile – cu siguranță acestea își vor face simțită prezența dacă pacientul nu a ales o metodă chirurgicală de la început”, a completat dr. Ruxandra Posoiu.

sursa: doctorulzilei.ro

CITEȘTE ȘI:

Ești fumător? Această băutură îți curăță plămânii și previne cancerul pulmonar

Beneficiile consumului zilnic de iaurt

Cercetătorii au descoperit cum pot să încetinească sau chiar să inverseze îmbătrânirea

Ești stresat? Iată cum să scapi de stres în 5 minute

Efectele microundelor asupra organismului uman

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A murit la Amatrice: Maricica Iosub plecase de 15 ani din Botoşani

Cele șapte caracteristici ale unui bărbat care înșală