Imaginați-vă că un pictor aiurit, cu barba încâlcită și șorțul pătat de vopsele s-a apucat acum câteva mii de ani să schițeze peisajul neglijent ce mi se prezenta în fața ochilor. Atât de distrat, că a uitat că i s-au terminat tuburile de culori. Așa că, a creat un peisaj cu doar trei culori: verde, maro, albastru.
Verdele l-a folosit în mod ordonat, straturi supraetajate de verde, un verde folosit până la refuz. Nimic nu e monoton. Case răsfirate, vegetație luxuriantă, măslini, măslini și iar măslini, împrăștiați peste tot la diferite înălțimi. Probabil că de aici se trage numele orașului – Oliveto Citra, o mică localitate din regiunea Campania, cu mai puțin de 4000 de locuitori, dar plină de istorie, religie și bună gastronomie.
Mașinile circulă pe poduri înaltate, sub ele pâraie cu apă cristalină. Maronul l-a folosit puțin pictorul, pentru a colora pământul, care aproape nu se vede, fiind acoperit de verdeață. Iar bleul deschis i-a trebuit pentru cer , nefiind un revolutionar cum era Caravaggio!
La intrarea în mica localitate, te întampină un miros persistent de sulf, datorită prezenței ”solfatarei”Contursi Terme, o localitate cunoscută pentru apele sale termale. Contursi Terme este scăldat de apele râului Sele, pomenit de Strabon și de Virgilu în operele lor. În centru te întâmpina din nou natura.Vizitatorul intră sub o boltă de platani împletiţi cu ramuri subţiri ca nişte cosiţe ale virginelor lui Botticelli.
Orăşelul este foarte vechi: săpăturile arheologice au semnalat prezenţe umane începând cu secolul al-VIII lea înainte de Hristos. Se presupune că în epoca de fier, populații de origine balcanică (poate chiar de pe actualul teritoriu al țării noastre) au ajuns pe coasta adriatică, au urcat cursul râului Ofante, au trecut Apeninii și coborând în câmpia Sele, au fondat cetatea.
De aceea, sunt și multe de vizitat: castelul medieval, din secolul al-XII lea, construit de normanzi, adica strămoșii vikingilor, turnul normand de lângă castel, ce se sprijină pe turnul cu ceas construit în 1500 în stil romanic, o mulțime de biserici și o mânăstire. Dar turiștii sunt atrași de un alt obiectiv turistic, ca de altfel și pelegrinii și credinciosii ce vin în număr mare în fiecare an, circa 1 milion 300 de mii, la Oliveto. În ultimii douăzeci de ani, mai mult de un milion de pelegrini s-au oprit gâfâind după ce au urcat scara ce duce la Castel. Pentru că într-o seară de mai din anul 1985, “la Madonna”, s-a arătat mai multor clarvăzători. Au urmat vindecări miraculoase, fenomene paranormale (o cruce gigantică și chipul Fecioarei). În plus, la momentul apariției un parfum imposibil de descris în cuvinte.
Am urcat și eu să văd statuia dedicata Madonei: este depusă într-o stea construită dintr-o mulțime de bucați de pietre lipite și protejată cu un geam transparent. M-au frapat ochii sticloși ai statuetei. Par vii. Ma gândesc că Oliveto este un loc ciudat: cu atâtea milioane de vizitatori, văd magazine prăfuite, cu vitrine “comuniste”, suveniruri duzinale. Însa restaurantul unde mergem să mâncăm are interiorul făcut din piatra și lemn, elegant și curat. Mesenii sunt îmbracati kitch, copii nereușite ale napoletanilor. Mâncarea în schimb, e toată “made in Oliveto”. Patronul restaurantului are o crescătorie de iepuri, pasta se face ”în casă” iar carnea este producție proprie. Recomand : un fel de semilune din paste, umplute cu ricotta și spanac, “le crespelle”. (Vezi rețeta aici)
Adio Oliveto, oraș de negustori și țărani!
Ruxandra Drăgoescu
