Menu
in

Turism interactiv/ Pe urmele romanilor din antichitate la Cagliari şi Hunedoara

Autorităţile locale şi regionale din Italia, România, Tunisia şi Federaţia Rusă colaborează cu instituţiile academice şi de cercetare în scopul dezvoltării şi promovării turismului cultural, relatează site-ul de informaţii economice şi financiare din Africa, African Manager, citat de Agerpres.

Turismul cultural respectă mai mult mediul decât turismul de masă tradiţional şi poate juca un rol important în economia ţărilor şi regiunilor implicate în proiect. Este vorba de următoarele regiuni: provincia Cagliari din Sardinia, judeţul Hunedoara din România, zona Cap Bon din Tunisia şi districtul Krasnodar din regiunea Temriuk (Federaţia Rusă).

Aceste regiuni, aflate multă vreme sub dominaţia imperiului roman, au o istorie şi o moştenire culturală comună. Proiectul vizează crearea unei reţele între aceste teritorii 'similare' în vederea aplicării unor politici şi strategii comune. Ideea proiectului este exploatarea bogăţiei de produse şi materiale lăsate în urmă de romani şi introducerea lor în ofertele locale de turism.

Practic, scopul este de a oferi un produs de turism atractiv şi interactiv, care să le permită oamenilor să experimenteze ei înşişi metodele şi materialele folosite de vechii romani pentru a face oale, vin, ulei, precum şi de a stabili un itinerar internaţional al modului de viaţă şi producţie al romanilor. Cele patru state vor dezvolta astfel o reţea care să includă meşteşugari, firme şi întreprinzători locali (mai ales tineri şi femei), pe care îi vor invita să participe la ateliere de lucru şi le vor acorda asistenţă pentru vânzarea de produse în baza unui plan de acţiune comun. Proiectul este cofinanţat prin programul CIUDAD (Cooperare pentru dezvoltarea urbană şi dialog) demarat din 2009.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version