in

Tir căzut de pe un pod pe autostradă în Italia, şofer român scăpat ca prin miracol

Accident pe autostrada A28, în jurul orei 13.30 de joi 28 iulie, în dreptul localităţii Fontanafredda, în direcţia Portogruaro.

Un vehicul greu, în tranzit pe viaductul care trece peste râul Sentirone, a derapat la drepta şi după un zbor de circa zece metri a ajuns în prăpastia de dedesubt.

Şoferul vehiculului (angajat al firmei Ispef din Azzano Decimo), românul Paul Gheorghe Enrico Neculai, de 38 de ani, rezident la Poveredo in Piano, a primit îngrijiri de la paramedicii de la 118. Viaţa sa nu pare a fi în pericol.

A reuşit să iasă singur din habitaclu, în ciuda unei răni grave la un picior, şi a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Pordenone.

Personalul de la Autovie Venete, sosit la faţa locului, a închis sensul de mers, pentru a putea interveni la gardul de protecţie de la marginea podului complet distrus de vehiculul greu.


Citiți și:

S-a zdrobit cu maşina de un pod, român de 41 de ani mort lângă Verona

Panică pe străzile din Treviso, urmărire la 160 pe oră cu o maşină furată

Florența, român de 26 de ani, lovit de tren în timp ce încerca să fure cupru

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Un român poate deveni campion național de dans sportiv în Italia. ”Fac dans de când am început să mă ţin bine pe picioare”

JO Rio 2016 – Marian Drăgulescu și Andrei Muntean, în finală la sărituri și paralele!