in

Italieni goniţi din casă de proprietarii români

S-a întâmplat la Gonzaga, în provincia Mantova: un cuplu de italieni, chiriaşi în casa cumpărată de români, n-au mai plătit chiria. Românii au început represaliile, dar în cele din urmă au fost denunţaţi. Iată cum povesteşte La Gazzetta di Mantova.

Un cuplu de români, proprietari ai unui apartament din Gonzaga, a fost denunţat de o familie napolitană, care îl închiriase din octombrie 2011, pentru exercitarea arbitrară a propriilor interese şi pentru furtul unei conducte de gaz. Plata chiriei, 400 de euro lunar, s-a efectuat numai la negru. Chitanţa de primire era scrisă pe un plic şi era contrasemnată de doamna româncă.

Când capul de familie de origine napolitană, muncitor la Grecav din Gonzaga, din septembrie 2012, nu a mai fost în stare să plătească fiindcă întreprinderea era în criză de lichidităţi, cuplul de români i-a somat pe chiriaşi să părăsească imobilul. Lucru pe care ar fi trebuit să-l facă până pe 20 noiembrie anul trecut.

Soţia muncitorului napolitan le-a cerut proprietarilor să poată stipula un contract de locaţie regular cu scopul de a putea avea acces la contribuţiile regionale, prin intermediul unei cereri formale la Primăria din Gonzaga, pentru plata chiriei.

Din acel moment au început problemele. Mai întâi, cuplul de români a anulat contractul cu Enel pentru furnizarea energiei electrice ajungând apoi să închidă, din exterior, gazul transportat până la robinet. Familia nu s-a dat bătută şi a semnat astfel noi contracte pentru curent şi gaz pe propriul nume.

Nereuşind să alunge familia napolitană, proprietarii au demontat ţeava de gaz care alimenta din exterior bucătăria şi instalaţia de încălzire. }eava a fost pusă la loc pe cheltuiala Primăriei din Gonzaga.

Însă povestea nu s-a încheiat aici. Pe 18 decembrie, familia s-a dus la Napoli la rude. Profitând de absenţa chiriaşilor, proprietarii imobilului au intrat în apartamentul din bloc de unde au demontat uşi şi ferestre, lăsând numai o prelată din nylon.

Pentru a face imobilul complet de nelocuit au distrus wc-ul, au îndepărtat ţeava de scurgere de la cadă şi au distrus soba, apoi au scos şi întrerupătoarele şi prizele.

Când s-a întors familia napolitană la Gonzaga a descoperit neplăcuta surpriză. Rămaşi fără casă au fost constrânşi să se adreseze carabinierilor din Gonzaga pentru a depune plângere. Având doi minori de 7 şi 14 ani s-au adresat primarului Claudio Terzi care, pe cheltuiala administraţiei, având locuinţele de urgenţă ocupate de familii victime ale cutremurului, i-a putut găzdui într-un hotel.

(sursa: La Gazzetta di Mantova)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Problema românilor: lipsa informaţiei

Românii, alungaţi de autorităţi dar doriţi de angajatorii din UK