in

Lombardia, băieţel român de 10 ani mort într-un accident rutier provocat de mama sa

Un băieţel român în vârstă de 10 ani din Italia a murit pe loc, după ce maşina condusă de mama sa a intrat pe contrasens si s-a izbit de un BMW.

Tragicul accident a avut loc pe 5 octombrie, în localitatea Treviglio din Lombardia, atunci când două maşini s-au ciocnit, iar impactul s-a produs exact pe partea copilului, scrie b1.ro.

O româncă în vârstă de 30 de ani, Mihaela Mihai, rezidentă în Gerenzago (provincia Pavia), circula împreună cu fiul ei de 10 ani, Gerfi Mihai, la bordul unei Fiat Punto. Femeia ar fi  pierdut controlul volanului și a intrat pe sensul opus de circulație, lovind un BMW X2 condus de o italiancă de 49 de ani.

În urma accidentului, medicii ajunşi la faţa locului nu au  mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa băiatului. Mama copilului a fost transportată la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, iar italianca a suferit şi ea câteva răni precum şi o fractură a mâinii.

Tatăl copilului a fost înștiințat prin telefon despre tragedie și va trebui să identifice propriul fiul al cărui trup neînsuflețit a fost depus pentru moment în camera mortuară a cimitirului din Treviglio.

Acum, autorităţile fac investigaţii pentru a afla cauza exactă a accidentului.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Noi măsuri în Italia, începând cu 7 octombrie: armata pe străzi, număr limitat de persoane la petreceri și ceremonii private și închiderea localurilor în jurul orei 22.00

Vă reîntoarceți în țară cu copii de vârstă școlară? Iată noile reguli de echivalare ON-LINE a studiilor din străinătate